fbpx

Ce spune despre Bacalaureatul Internațional Oana, eleva ISB care l-a promovat cu brio

Programul pentru obţinerea diplomei de Bacalaureat Internaţional (IB), la International School of Bucharest (ISB)

Despre Programul IB, Oana I., elev eminent la ISB, punctaj 40 la examenele IB 

Unul dintre principalele beneficii ale programului IB este acela de a te pregăti pentru universitate. De asemenea, programul IB încurajează discuţiile mature cu profesorii, obţinerea de feedback şi răspunsuri la întrebări, permiţând elevilor să devină mai implicaţi şi mai proactivi în ceea ce priveşte îmbunătăţirea propriilor performanţe. 

Încă din primii ani de şcoală se presupune că vom termina liceul, însă cum vor evolua lucrurile dincolo de acest punct este mai puţin cert. Cum tocmai am terminat liceul, privesc în urmă şi văd cum m-am schimbat, prin intermediul şi de-a lungul vieţii mele şcolare. În ultimii patru ani am studiat în două şcoli cu programe şcolare diferite. Prima urmărea programa şcolii româneşti, în timp ce ISB am urmat programul IB în clasa a 12-a şi a 13-a. În cadrul acestui program se studiază intensiv, în engleză, şase materii.

Tranziţia dintre cele două sisteme educaţionale a fost pentru mine un şoc cultural, întrucât modalităţile de examinare diferă foarte mult. În timp ce sistemul românesc se bazează mai mult pe memorare, Bacalaureatul Internaţional se orientează către aplicare şi discuţii pe marginea informaţiei asimilate. Desigur, în cazul materiilor precum Biologia, se pune accentual şi pe memorare, dar sunt dezvoltate şi abilităţi de cercetare, precum şi aplicatii practice. Spre exemplu, Evaluarile Interne, lucrările revizuite de profesorii din şcoală, contează la nota finală de bacalaureat pentru fiecare materie în parte şi joacă un rol important în aplicarea cunoştinţelor. Subiectul variază în funcţie de materie, dar în general este vorba de o cercetare a unui subiect la alegere. La limba engleză, spre exemplu, am scris o lucrare bazată pe ficţiune. A fost foarte distractiv să mă joc cu personajele şi să mă gândesc la ce ar fi spus sau ce încercau să realizeze, şi să descriu situaţii care nu existau în cartea respectivă. Alte exemple sunt cercetările din biologie sau psihologie. Întrucat cariera pe care vreau să o urmez este psihologia experimentală, aceste abilităţi, fără îndoială, se vor dovedi nepreţuite pe viitor. 

 

Aceste sarcini creative au fost o modalitate interactivă de a învăţa să scriem eseuri şi rapoarte într-o manieră concisă. Chiar dacă poate nu funcţionează pentru toţi elevii, eu am găsit acest exerciţiu extrem de util în a mă pregăti pentru viitor. Acest gen de predare ar fi greu de implementat în sistemul românesc de învăţământ, unde trebuie să-ţi împarţi atenţia între mai multe materii, şi nu neapărat dintre cele care îţi plac. De asemenea, libertatea care rezultă din acest sistem te învaţă să-ţi asumi răspunderea pentru propriile acţiuni, ceea ce poate nu este distractiv, însă e o lecţie indispensabilă pe care am primit-o înainte de a intra în lumea adulţilor. 

Volumul de muncă este în general mare, cu săptămâni sau zile în care a trebuit să muncesc foarte mult pentru a respecta termenele limită. Deşi stresant, acest lucru m-a învăţat să-mi gestionez timpul eficient.

În afara sistemului de învăţământ, Şcoala Secundară m-a învăţat că atitudinea contează foarte mult şi poate influenţa ceea ce poţi şi nu poţi realiza, mai mult decât talentul înnăscut sau inteligenţa. Spre finalul gimnaziului mă convinsesem că nu sunt bună la biologie. Prin urmare, simţeam că oricât aş fi învăţat, n-aş fi ajuns nicăieri, iar notele mele nu erau cele mai bune. Înainte să încep Programul IB însă, mi-am dat seama că nu existau dovezi în acest sens. Prin urmare, mi-am schimbat modul în care îmi priveam abilităţile, notele mele au început să crească şi mi-am descoperit o apreciere pentru această materie pe care cu greu aş fi putut să o găsesc înainte. Această lecţie mi-a folosit nu doar la şcoală, ci şi în viaţa de zi cu zi, permiţându-mi să accept provocările. 

De acum aştept cu nerăbdare să merg la facultate. Am fost norocoasă să am o familie care, în loc să mă împingă spre o anumită carieră, m-a îndemnat să găsesc ceva ce-mi place să fac, şi sunt foarte recunoscatoare pentru asta. 

Crescând, mi-am dat seama în câte moduri viaţa mea poate continua, mai ales după liceu, şi deşi acest lucru mă sperie puţin, în acelaşi timp mă ajută să mă străduiesc să fac ceva în viaţă care să-mi placă cu adevărat şi de care să fiu mândră. 

 

International School of Bucharest felicită prima promoţie de absolvenţi ai Bacalaureatului Internaţional (IB) pentru rezultatele obţinute. 38 de elevi ISB au obţinut Diploma de Bacalaureat Internaţional cu o medie de 31 de puncte (Diploma IB se acordă candidaţilor cu minimum 24 de puncte), 40 de puncte fiind cel mai mare scor obţinut în şcoală. De asemenea, 7 elevi au obţinut Diploma Bilingvă. Anul acesta, absolvenţii noştri au fost admişi în universităţi prestigioase din Europa şi SUA: Universitatea din New York, Universitatea din Miami (SUA), Universitatea din Manchester, Exeter (UK), Universitatea Erasmus, Universitatea Delft, Universitatea din Groningen, (Olanda), etc.

Felicitări tuturor elevilor noştri pentru aceste realizări, precum şi familiilor şi profesorilor. Le dorim succes în continuare! 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.