fbpx

Bună ziua, mulțumesc, iartă-mă

Simplu, ușor, la-ndemână. Expresii banale, uzuale. Totuși, folosirea lor nu este atât de frecventă în societate, iar acest lucru transformă societatea de azi în una în care politețea este considerată ceva învechit.

În același timp, ne mirăm că impertinența și agresivitatea proliferează cu repeziciune. Însă nu e loc de mirare, ceva trebuia să ia locul bunei cuviințe și, iată, necuviința i l-a luat rapid.

Salutul nu e ceva opțional atunci când intri într-o încăpere sau te întâlnești pe stradă cu un cunoscut. „Ce faci?“ nu ține loc de „Bună ziua!“, ci îi succede cu… succes. Codul manierelor elegante spune, de asemenea, că este obligatoriu să răspundem la salut chiar și atunci când suntem salutați de cineva necunoscut.

Uneori, deseori, părinții spun că ai lor copii sunt timizi și din acest motiv nu salută, din rușine. Da, unii copii sunt timizi, e adevărat, însă atunci de ce aceiași părinți îi apostrofează de fiecare dată așa: „Vorbește mai tare, ce, ai prune-n gură?!“ Educația copilului nu se face prin umilirea lui, nici acasă, nici în public. Nicăieri și niciodată prin umilire. Poate o variantă ar fi ca părintele să-i explice frumos de ce este important salutul, poate să-i povestească originea și istoria salutului. Copiilor le plac poveștile – cui nu-i plac, de altfel, indiferent de vârstă? –, iar învățarea se va face cu plăcere. „Bună ziua!“ ne face cunoscuți unii cu alții și atenți unii la alții.

Același lucru se-ntâmplă și cu „Mulțumesc“. „Aha“, „Bine“, „OK“, „Excelent!“ nu-l înlocuiesc pe simplul, firescul și clarul „Mulțumesc“. Cuvântul ăsta nu arată doar recunoștința, ci și respectul, autorespectul, buna creștere. Apropie oamenii și face lumea mai frumoasă.

Cu „Iartă-mă“ e cel mai problematic fiindcă această expresie se luptă cu orgoliul omenesc, iar orgoliul e unul dintre cei mai vajnici luptători din lume. Din păcate, el se luptă cu omul însuși, fiecare bătălie câștigată de orgoliu e pierdută, de fapt, de om. Să recunosc că am greșit, fie cu voie, fie fără voie, e ceva care mă eliberează din închisoarea propriului orgoliu, aceea care mă face să cred că numai eu contez, numai eu am dreptate, sunt deasupra tuturor. Să recunosc că am greșit e un fel de a spune „Vreau să repar, eu nu sunt greșeala mea, nu mă suprapun cu ea, îți voi demonstra asta, nu vreau să pierd prietenia ta.“ Expresia asta e o punte între om și sinele său și între om și aproapele său. Și poate fi un nou început, un început bun. E, probabil, una dintre cele mai frumoase expresii omenești, la fel de frumoasă cum e „Te iubesc“, pe care, în anumite momente, o și conține, demonstrându-i veridicitatea. „Iartă-mă“ are darul de a face lumea mai bună și cine nu vrea să trăiască într-o lume mai bună decât acum o secundă?