Modele de „bine“

E complicat atunci când tu îi dai un fel de educație copilului, iar societatea îi dă un altul. Și nu unul din aceeași arie geografică a valorii, ci de-a dreptul pieziș.

E complicat fiindcă ai mai multe variante de reacție la acest lucru și, uneori, mai ales când te enervezi, nu prea știi care ar fi cea mai eficientă. Ca întotdeauna însă, e una dintre cele care nu includ enervarea, deși n-a zis nimeni că n-ar fi normală. E ca febra, arată că undeva, în organismul sufletesc și în cel mental, ceva nu merge deloc bine.

Tu-i citești în fiecare seară povești, în weekend o faci și dimineața și, câteodată, chiar în timpul zilei, nu mai zic de vacanțe, îl duci la filme și spectacole de teatru care sunt adecvate vârstei lui, îl înveți bunele maniere, în casa voastră se ascultă muzică bună, îi povestești viețile „sfinților“ științei, ca să înțeleagă că nicio piedică nu trebuie să stea în fața pasiunii și nici a devenirii sale, îi dai mâncare sănătoasă, îl îmbraci cu mult bun-gust, îi vorbești frumos, ba chiar folosești un limbaj elevat, dar, cu toate astea, vine uneori de la joacă sau de la școală cu niște „achiziții“ în materie de limbaj, gesturi și comportament, de nu știi cum să reacționezi.

Adevărul e că ai vrea să nu se fi produs, numai că nu s-a „inventat“ încă omul care să dea timpul înapoi. Ai vrea să nu-ți ceară fetița tricou cu sclipici și cu ștrasuri, ai vrea să nu-l auzi pe băiat folosind cuvinte necuviincioase, deși e posibil s-o auzi și pe fată, ai vrea să nu bată din picior și nici să nu amenințe, pentru că așa ceva el nu a văzut/auzit niciodată acasă.

Dar copiii nu trăiesc doar acasă, din fericire. Iar ieșirea din casă presupune interacțiunea cu alți copii, cu alți părinți, cu vecinii, cu strada, iar toate aceste interacțiuni ne influențează și pe noi, adulții, darămite pe copii. Iar copiii, oameni în formare, își pot însuși cu multă ușurință expresii și comportamente pe care tu, ca părinte, nu le agreezi. E posibil să-și facă modele din copiii considerați a fi puternici fiindcă își folosesc forța în relația cu ceilalți copii, e posibil să-ți spună că a te realiza în viață înseamnă să ai o mașină foarte scumpă și foarte mulți bani, e posibil ca fata să viseze remodelări corporale făcute cu bisturiul chirurgului estetician fiindcă nu îi place ceva la corpul ei.

Toate lucrurile astea sunt provocări atât pentru copii, care le pot prelua cu ușurință, fără să se gândească prea mult la ele, cât și pentru părinți, care nu pot gestiona aceste situații delicate certându-i pe copii și învinovățindu-i pentru „modelele“ de conjunctură și de moment pe care și le-au ales, nici făcându-le reproșuri, ci doar discutând argumentat despre ce înseamnă valoare, cu exemple neapărat.