Horia Palmer-Hîrtopanu, director al Unității de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare din subordinea Ministerului Educației, a fost arestat preventiv, după ce fusese reținut de DNA pentru luare de mită și spălare de bani, anunță Hotnews.
Potrivit procurorilor, el ar fi primit mită aproximativ 340.000 de euro de la administratorul unei firme, în schimbul atribuirii și pentru derularea unor contracte de lucrări legate de construirea unor grădinițe.
Comunicatul DNA, integral:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 14 septembrie 2022, a inculpatului PALMER-HÎRTOPANU HORIA, director al Unității de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare, aflată în subordinea Ministerului Educației, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită și spălare de bani, ambele în formă continuată
S-a mai dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de alți doi inculpați, un administrator al unei firme și o persoană fără calitate specială, pentru infracțiuni de dare de mită, transmitere fictivă a părților sociale sau acțiunilor deținute într-o societate comercială în scopul sustragerii de la urmărirea penală ori a îngreunării acesteia, respectiv spălare de bani
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2017-2020, în calitate de director al structurii menționate, inculpatul Palmer-Hîrtopanu Horia ar fi pretins și ar fi primit sume de bani și alte foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 340.000 euro și 18.749 lei, de la administratorul unei firme, coinculpat, în schimbul atribuirii și pentru derularea în bune condiții a unor contracte de lucrări, legate de construirea unor grădinițe în cadrul Proiectului privind Reforma Educației Timpurii în România.
O parte a foloaselor primite ca mită de inculpatul Palmer-Hîrtopanu Horia ar fi constat în lucrări de forare a unui puț și de construire a instalației de alimentare cu apă, care au fost executate în curtea locuinței sale situate într-un oraș din imediata vecinătate a Capitalei.
De asemenea, în perioada 2016-aprilie 2021, inculpatul ar fi obținut sume de bani consistente ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni de corupție, din care, prin diverse operațiuni bancare, ar fi inserat în circuitul financiar legal sumele de aproximativ 179.676 euro și 191.900 lei, folosite pentru a achiziționa diferite bunuri (două imobile și două autoturisme de lux), unele pe numele unor persoane apropiate. Aceasta, pentru a ascunde și disimula originea ilicită a sumelor de bani cu care au fost achiziționate, precum și a titularului dreptului de proprietate asupra acestora.
Inculpatului Palmer-Hîrtopanu Horia și celorlalți doi coinculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 15 septembrie 2022, Tribunalul Brașov a admis propunerea formulată de DNA, de arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Palmer-Hîrtopanu Horia.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
UPDATE:
Cine este Horia Palmer-Hârtopanu, directorul din Ministerul Educației arestat astăzi