Bazinul cu „acces liber” al unei școli, transformat în afacere privată – Buletin de București

Primăria Sectorului 4

Elevii din Sectorul 4 pot înota gratuit la bazinul Școlii nr. 190 doar patru ore pe an, deși primarul Daniel Băluță promitea în 2020 „acces liber” pentru toți copiii. Investigația Buletin de București arată că, în realitate, bazinul construit din fonduri europene, cu o valoare de peste 3 milioane de euro, a fost concesionat unui club sportiv privat, care a impus tarife proprii.

Primăria Sectorului 4 a semnat un contract de concesiune cu Clubul Sportiv Attack Team, condus de Sebastian Nicolae Ciolan, apropiat al PSD, pentru care a încasat aproximativ 700.000 de euro în perioada 2021–2024. Anul trecut, înțelegerea a fost prelungită, însă instituția refuză să transmită documentul jurnaliștilor.

În momentul inaugurării, edilul Daniel Băluță declara că „toți copiii din sector au acces liber la această facilitate sportivă”, însă primăria a revenit ulterior, precizând că gratuitatea este valabilă doar în cadrul orelor de sport. Chiar și așa, elevii primesc acces gratuit doar la patru ședințe consecutive de câte 50 de minute, în afara cărora sunt nevoiți să plătească.

Pentru a verifica situația, reporterii Buletin de București au pretins în iunie 2025 că sunt elevi din sector și au întrebat la recepție cum pot folosi gratuit bazinul. Răspunsul primit: „marțea, de la ora 14:00, în limita a patru ședințe pe an școlar”.

Sebastian Nicolae Ciolan, șeful Attack Team, a declarat că informațiile despre atribuirea contractului se găsesc la primărie, fiind „publice”. Ciolan a ocupat anterior funcții de consilier pentru mai mulți președinți PSD ai Camerei Deputaților și a lucrat în ROMATSA, dar și la Societatea Grup Exploatare și Întreținere Palat CFR.

Primarul Daniel Băluță nu a răspuns întrebărilor adresate de Buletin de București privind concesionarea bazinului.

Citește articolul integral pe Buletin de București.

Un an mai târziu. Nu-l merităm pe David Popovici

Elevii din Sectorul 4 pot înota gratuit la bazinul Școlii nr. 190 doar patru ore pe an, deși primarul Daniel Băluță promitea în 2020 „acces liber” pentru toți copiii. Investigația Buletin de București arată că, în realitate, bazinul construit din fonduri europene, cu o valoare de peste 3 milioane de euro, a fost concesionat unui club sportiv privat, care a impus tarife proprii.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.