Închide
de Liviu Ardelean Un an mai târziu. Nu-l merităm pe David Popovici
În urmă cu exact un an, pe 29 iulie 2024, România exploda de fericire și vibra la unison. David Popovici cucerea aurul olimpic la Paris, în proba de 200 de metri liber, și parcă pentru o clipă totul avea sens. Aveam, în sfârșit, un erou – crescut în bazinele cu miros de clor, nu născut din legende. Lacrimi, urale, „Deșteaptă-te, române”, emoții și apoi… tăcere.
Tânărul din Pantelimon ne-a privit atunci, direct în camera de filmat, și ne-a spunes: „Gata cu vorbitul. Puneți presiune. Implicați-vă.” Un an mai târziu, David Popovici câștigă aurul mondial la Singapore. El și-a făcut treaba. A muncit. A crescut. A învins. Din nou.
Dar noi?
În urmă cu un an, am scris un editorial pentru a scoate în evidență mesajul campionului mondial și îi rugam pe cititori să nu uite. Să nu lase emoția să treacă. Azi, bazinul Lia Manoliu, promis de politicieni după aurul olimpic, este tot închis. Alte bazine, începute de CNI prin țară? Îngropate în hârtii și tot nefinalizate. Copiii pasionați de înot? Încă se uită prin gardurile șantierelor, cu speranța că, poate într-o zi, vor avea și ei locul lor unde să viseze, să muncească și să încerce să calce pe urmele idolului lor.
Nu-l merităm pe David Popovici. Nu pentru că nu-l admirăm sau nu ne bucurăm sincer pentru victoriile lui, ci pentru că nu știm – sau nu vrem – să-l susținem dincolo de aplauze. Ne emoționăm când urcă pe podium, suntem mândri că e „al nostru”, dar uităm repede când ne cere sprijinul.
Îl vrem campion, dar doar când succesul lui ne validează orgoliul național. Îl vrem tânăr model, îl vrem simbol, dar nu suntem dispuși să-i răspundem cu aceeași monedă. Când ne cere înapoi ceea ce el oferă constant – demnitate, responsabilitate, implicare – ne găsim altceva de făcut. Asta e nepăsare și lipsă de respect față de el, dar și față de ceea ce pretindem că ne dorim să fim.
David Popovici are 20 de ani. Ar putea pleca oricând, oriunde în lume. În orice țară civilizată, cu baze sportive decente și respect pentru performanță, ar fi primit cu brațele deschise și ar fi sprijinit. Dar rămâne acasă. Se antrenează aici. Trăiește aici. Muncește și luptă aici. El încă crede în România. În oamenii ei. În potențialul nostru de a înțelege, într-un final, mesajul pe care ni l-a transmis acum un an: e timpul să ne punem pe treabă.
Un an mai târziu, Andreea Esca face un apel public: „Eu revin cu rugămintea către noii lideri ai statului român: să refacem bazinul olimpic Lia Manoliu!” Restul? Cât mai stăm pe margine, cu mâinile în buzunare, așteptând pe altcineva care să ne miște conștiința?
David Popovici nu este doar un campion, este o lecție. El merge mai departe. Câștigă. Se antrenează. Transpiră. Rabdă. Noi? E timpul să cerem investiții în infrastructura sportivă. Nu doar pentru el. Pentru toți cei care vin după.
Repet: David ne-a spus. Mai departe, cum facem?
BREAKING David Popovici, din nou campion mondial la 200 m liber