fbpx

AVE și BRIO dezvoltă împreună un Test Național de Alfabetizare Matematică a elevilor

AVE (Asociația pentru Valori în Educație), împreună cu BRIO, lucrează la dezvoltarea Testului Național de Alfabetizare Matematică – un instrument de măsurare a nivelului de alfabetizare matematică a elevilor din România.

 

Dezvoltat în baza unei susțineri financiare oferite de Apa Nova București, acesta va fi lansat în prima parte a anului 2024 și va putea fi folosit gratuit de toți profesorii din țară.

Testul va putea fi aplicat de orice profesor începând cu prima parte a anului 2024 și este dezvoltat după modelul testului național folosit în SUA pentru urmărirea progresului elevilor, aplicat în clasele a IV-a, a VIII-a și a XII-a. 

„Suntem înaintea anunțării rezultatelor PISA 2022 și credem că, indiferent care vor fi ele, este necesar să înțelegem că ne arată nivelul dintr-un anumit moment. Ceea ce e important este cum le interpretăm și înțelegem, dar, mai ales, cum acționăm pentru a le îmbunătăți, ce facem în continuare concret pentru a găsi soluții scalabile la o problemă pe care o știam și în 2018, când 47% dintre elevii români de 15 ani au avut dificultăți în rezolvarea problemelor de matematică. AVE, prin misiunea de a sprijini școlile din România, are în vedere mai ales suportul pentru dezvoltarea competențelor copiilor. Expertiza integrată în Programul de Transformare a Școlilor va servi tocmai acestui scop: elevii să înregistreze un progres vizibil pe fiecare dintre cele opt competențe-cheie identificate de Consiliul Uniunii Europene, iar matematica este una dintre ele. Fiecare copil din România are nevoie să aibă cel puțin nivelul minim de alfabetizare matematică atunci când ajunge la vârsta de 15 ani, iar acesta este obiectivul care ne aduce împreună”, a declarat Silvia Toth, Director Programe Educaționale AVE.

 

Testul Național de Alfabetizare Matematică: instrument standardizat de măsurare a nivelului de alfabetizare matematică la elevi  

 

Testul Național de Alfabetizare Matematică va fi un instrument pe care profesorii din România îl vor putea accesa gratuit prin platforma Brio.ro și care va măsura nivelul de alfabetizare matematică al elevilor din clasele I-XII. Ca metodă de prevenție, testul îi va putea identifica pe cei aflați în situații de risc din perspectiva alfabetizării matematice și monitoriza programe personalizate de intervenție pentru elevi. Mai mult, elevii care vor să îl folosească vor avea posibilitatea autoverificării în acord cu anul școlar în care se află. 

 

Folosit de specialiștii în dezvoltare curriculară sau politici educaționale, acest instrument va oferi o imagine a nivelului general de abilități matematice la nivel național și va măsura solid și comparabil nivelul fiecărui elev. 

 

Conținuturile matematice avute în vedere sunt proprietăți ale numerelor și operații cu numerele, măsurare, geometrie, analiza datelor, statistică și probabilități sau algebră. 

 

„Testul Național de Alfabetizare Matematică este primul de acest gen în țara noastră și se conformează integral rigorilor științifice impuse de un instrument de evaluare de înaltă calitate. Dezvoltat pe baza unui cadru consacrat și recunoscut la nivel internațional, testul a fost meticulos adaptat pentru a se potrivi tuturor categoriilor de vârstă, de la cei mai tineri elevi până la adolescenți. Importanța lui stă în capacitatea sa de a măsura și îmbunătăți competențele de numerație ale copiilor români, un aspect crucial pentru dezvoltarea lor academică și profesională. Prin intermediul acestui instrument, ne propunem să oferim o bază solidă pentru înțelegerea conceptelor numerice, să cultivăm abilități analitice și să încurajăm aplicarea practică a cunoștințelor matematice în situații reale”, a spus Gabi Bartic, CEO BRIO

 

Profesorii, beneficiarii direcți ai Testului Național de Alfabetizare Matematică 

 

Deși beneficiarii finali ai acestei inițiative sunt elevii, alături de părinți, beneficiarii direcți sunt profesorii, care vor putea folosi testul la clasă pentru identificarea nivelului și pentru dezvoltarea abilităților matematice în rândul elevilor din România. 

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.