Programul Pedibus împlineşte pe 17 mai trei ani de când a fost lansat la Sfântu Gheorghe, fiind o inițiativă a Primăriei prin care se dorește motivarea elevilor din oraş să meargă la școală pe jos. […]
Raluca Turcan, ministra Culturii, afirmă că este extrem de îngrijorată de protestul la care mai multe muzee importante au anunțat că vor participa în Noaptea Muzeelor 2024. Raluca Turcan a declarat, miercuri pentru News.ro, în […]
Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a anunțat numărul de gradații de merit scoase la concurs în acest an. Potrivit publicației Vremea Nouă, Consiliul de Administrație al instituției a aprobat, în ultima ședință, 104 locuri, jumătate din […]
Universitățile din UK raportează o scădere abruptă a numărului de studenți internaționali care solicită să vină în Marea Britanie. Potrivit publicației The Guardian. fenomenul are loc pe fondul avertismentelor că introducerea de restricții suplimentare privind […]
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” anunță că nu va participa la ediția din acest an a proiectului Noaptea Muzeelor. Potrivit unui comunicat al instituției, aceasta se solidarizează cu ceilalți colegi din muzeele din […]
Petruț Rizea este profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială ’’Sfântul Calinic de la Cernica’’, psiholog, contributor la diverse site-uri de știri din domeniul educației și colaboratorul nostru de o bună parte de timp. Activitatea […]
Ziua Familiei: Tatăl contribuie la modelarea Articol transmis de World Vision România Pe 15 mai sărbătorim Ziua Internațională a Familiei, un prilej bun de a privi îndeaproape modul în care prezența și gradul de implicare […]
Când stai pe o bombă cu ceas și tu îți aranjezi freza de Marcel Bartic, profesor de istorie Nimic nou pe frontul din Educație Stați liniștiți, nu s-a întâmplat nimic grav. Totul e bine, merge […]
Organizația Funky Citizens a lansat o campanie în care îi îndeamnă pe cetățeni, în special pe tineri, să se înscrie ca observatori la alegerile de anul acesta. Miza campaniei este de a asigura integritatea procesului […]
Noul model gratuit de ChatGPT, lansat de compania OpenAI poate să predea matematică, să cânte și chiar să și flirteze. Numit GPT-4o, modelul – care este mai rapid și gratuit pentru toți utilizatorii – a […]
Închide
Un copil educat este un om câștigat, Alătură-te comunității www.educatieprivata.ro și vei afla
primul sau prima despre ceea ce te interesează : concursuri, olimpiade, baterii de teste, meditații
sau despre activitățile de timp liber pe care le recomandăm.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate.
Alătură-te comunității cadrelor didactice www.educatieprivata.ro si vei avea acces la exemple de
bune practici, invitații la seminarii și conferințe despre educație și anunțuri de carieră din țară
sau stăinătate.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate
Un părinte informat se va înțelege mult mai ușor cu propriul copil. Alătură-te comunității de
părinți www.educatieprivata.ro și vei primi informații despre sistemul de învățământ privat,
alternativele educaționale, ofertele școlilor private, consursuri și olimpiade, meditații sau
programele de pregătire anunțate de unitățile școlare partenere.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate