Când stai pe o bombă cu ceas și tu îți aranjezi freza
de Marcel Bartic, profesor de istorie
Nimic nou pe frontul din Educație
Stați liniștiți, nu s-a întâmplat nimic grav. Totul e bine, merge conform planului, mai sunt câteva săptămâni până la sfârșitul anului școlar, e liniște.
Mă sperie un pic liniștea asta.
Observați, vă rog, că ne amintim de învățământ doar când se întâmplă ceva. Vreun elev abuzat, vreun profesor căruia îi cedează nervii, eventual vreo grevă și cam atât. Pare că școlile nu sunt neapărat un domeniu care să țină prima pagină a ziarelor. Ne mai lamentăm un pic când vor apărea rezultatele la bacalaureat, apoi alea de la titularizare și cam gata. Vine vacanța cu trenul din Franța.
Din toamnă o luăm de la capăt și descoperim (iar) că sistemul de învățământ nu e echitabil, nu s-a făcut o reformă reală, că nu sunt bani și cad pereții școlilor pe elevi și profesori.
Sigur, îmi veți spune că e vina politicienilor și că Educația nu e o prioritate pentru ei. Pentru cei mai mulți, da, așa este. Educația nu e un subiect care să aducă voturi. Simpatii. Susținere. Nici pentru societatea românească însă nu este chiar o urgență. Se mai enervează lumea din când în când că sunt rezultate slabe la evaluările naționale, când se mai caftesc unii printr-o sală de clasă dar, în rest, supraviețuim. Mai o meditație, mai un cadou de opt martie, o serbărică, două, trei poze cu olimpici pe la vreun concurs internațional (nu distribuiți că nu interesează pe nimeni!) și gata, cam asta e tot.
Educația nu e ceva care arde. Ceva care să te sfâșie, să te sugrume de furie, să te facă să ieși în stradă și să urli până rămâi fără voce de ce, băi, nenorociților, lăsați copiii ăia ai nimănui? De ce faceți, bă, învățământ numa’ pentru zece la sută dintre copiii din țara asta? Cu ceilalți ce mama dracului faceți? Nu merge să faceți poze cu ei prin aeroport? Nu sunt buni să vă lăudați cu ei medaliați pe la nu știu ce concurs?
Aproape nouăzeci la sută dintre copiii acestei țări vor fi adulții de mâine. Ăia mediocrii, ăia pe care îi batjocoriți că nu știu altceva decât TikTok și că nu mai știu ce e ăla „respekt”. Copiii ăștia vor fi vecinii, colegii sau angajații voștri de mâine. Nu, nu olimpicii, ăia vor fi deja plecați în țări mai calde, capabile să le ofere ce nu am fost noi în stare.
Da’ cu restul ce facem?
În urmă cu vreo două luni, a fost adoptată o hotărâre de guvern prin care a fost promisă o masă caldă pentru un milion de copii din România.
După câteva calcule bugetare, au mai rămas cinci sute de mii. Atât s-a putut, treaba asta chiar nu era o urgență.
Cinci sute de mii de copii. O mie două sute douăzeci și trei de școli.
Din astea, mai puțin de un sfert au reușit să implementeze Programul Național O Masă Sănătoasă.
Programul ăsta era dedicat copiilor din mediile defavorizate. Adică ăia amărâții, ăia care abia trag de-un cinci. Copiii ăia care îngroașă procentele abandonului școlar. Ăia cu care le este rușine doamnelor și domnilor profesori care vor performanță și gradații de merit.
Pentru unii dintre acești copii, masa aia la școală este, conform unui studiu recent, singura pe zi pe care o primesc.
Singura.
Adică sunt familii care nu le pot asigura mai mult decât atât.
Și ne întrebăm de ce copiii ăștia nu au rezultate la evaluările naționale?
O masă pe zi, în școlile în care măsura asta a fost implementată, a redus abandonul școlar cu aproape nouăzeci la sută. O masă pe zi a salvat niște copii de la un destin ratat și le-a dat o șansă.
E ceva urgent? Nu pare a fi. E ceva care să ne facă să ieșim în stradă urlând de furie și de neputință?
Pare că nu.
Mai o meditație, mai o serbărică, mai un cadou de opt martie și ne vedem de treburile noastre. Să ne vedem noi cu sacii în căruță, cu copilul admis la un colegiu din buricu’ târgului și cam asta e.
Supraviețuim.
Ca atunci când stai pe o bombă cu ceas și tu îți aranjezi freza.
Ca atunci când te uiți la procentele partidelor extremiste și te întrebi de unde au apărut.
Simplu. Dați timpul înapoi cu zece, douăzeci de ani.
PS: Dacă vă indispune textul ăsta, puneți, rog, două, trei poze cu olimpici și distribuiți masiv.
Face bine la stima de sine.
Să ne intereseze foarte mult și olimpicii naționali și internaționali, absolvenții buni și foarte buni cu studii medii și superioare, dacă vrem să avem angajați eficienți, creativi în toate domeniile de activitate. Finalizează studiile medii sau superioare și sunt lăsați să se descurce singuri. Să se creeze programe, prin care managerii să îi coopteze în programe de lucru, să li se ofere locuri de muncă după absolvire cu salarii motivante, facilități, pentru ca să nu mai plce în vest.
„Oamenii instruiți costă puțin” gândindu-ne la ceea ce pot oferi activând în țară.
Textul nu indispune. Realitatea din spatele lui, da.
Mă întreb însă cât la sută din totalul celor care și-au ales nobila profesie de dascăl o practică din pasiune. Câți dintre ei se opresc măcar o clipă în loc să-i privească pe cei din bancă și să conștientizeze (nu doar la aducerea aminte, ci permanent!) ce valoare imensă ar putea avea într-un viitor nici măcar atât de îndepărtat. Sărmanii oameni și-au cam pierdut elanul, entuziasmul de debit, atenția, grijă și implicarea în propriile vise.
Textul nu indispune, domnule profesor! Doar realitatea din spatele lui.
Cu stimă, un om care așteaptă cu nerăbdare să vadă diferența.