Robert Florea, directorul adjunct al CMBRAE, afirmă că tot mai mulți elevi se prezintă în clasa a VIII-a cu certificate CES (cerințe educaționale speciale), denumite oficial certificate de orientare școlară și profesională. Documentele le pot […]
Concurență ridicată și anul acesta la specializarea Calculatoare de la Universitatea Politehnica din București. Până în acest moment, pentru un loc se ”luptă” opt candidați. UPB a organizat, astăzi, o sesiune de preadmitere. “Interesul crescut […]
Prof. Ștefania Ciobanu, consilier în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, afirmă că ideea potrivit căreia elevii ar putea determina CNCE să dea subiecte mai ușoare la examene dacă lucrările de la simulări sunt […]
Vicepremierul Oana Gheorghiu afirmă că sistemul românesc de educație trebuie să se adapteze mai repede la noile tehnologii, astfel încât să le ofere elevilor o abordare actuală. ”Nu sunt un specialist în domeniul educației, dar […]
Președintele Uniunii Sindicale ‘Didactica’ Vaslui, Sorin Țiplea, a anunțat, vineri că a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui cu privire la unele nereguli pe care susține că le-a identificat în desfășurarea simulărilor examenelor naționale […]
Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București afirmă că niciun liceu din Capitală nu a primit planul de școlarizare aprobat de ISMB pentru anul școlar următor. Directoarea explică, într-o declarație acordată TVR Info, […]
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București va organiza sâmbătă examen de preadmitere, a anunțat instituția de învățământ superior. Potrivit AGERPRES, accesul candidaților în sălile de examen este programat la ora 09:00, iar proba […]
Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național de Curriculum și Evaluare, s-a întrebat retoric câți profesori ar fi înțeles ce au vrut să comunice elevii, în cazul în care aceștia ar fi folosit o terminologie folosită pe […]
Iuliana Costea, profesor evaluator la proba de limba și literatura română, afirmă că lucrările pe care le-a corectat la simulările din 2026 au fost cele mai slabe din ultimii ani. ”Am corectat simulări pentru clasa […]
Ministerul Educației și Cercetării explică modalitățile prin care instituțiile de învățământ pot certifica domiciliul părinților care au carte electronică de identitate. Potrivit clarificărilor transmise de MEC, informațiile referitoare la domiciliu sau reședință pot fi obținute […]
Închide
Un copil educat este un om câștigat, Alătură-te comunității www.educatieprivata.ro și vei afla
primul sau prima despre ceea ce te interesează : concursuri, olimpiade, baterii de teste, meditații
sau despre activitățile de timp liber pe care le recomandăm.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate.
Alătură-te comunității cadrelor didactice www.educatieprivata.ro si vei avea acces la exemple de
bune practici, invitații la seminarii și conferințe despre educație și anunțuri de carieră din țară
sau stăinătate.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate
Un părinte informat se va înțelege mult mai ușor cu propriul copil. Alătură-te comunității de
părinți www.educatieprivata.ro și vei primi informații despre sistemul de învățământ privat,
alternativele educaționale, ofertele școlilor private, consursuri și olimpiade, meditații sau
programele de pregătire anunțate de unitățile școlare partenere.
Prin completarea datelor pentru Educație Privată ești de acord cu Termenii de Utilizare si Nota de
Confidențialitate