


Arhiepiscopia Iașilor a obținut recent certificatul de urbanism de la Primăria Iași pentru un complex educațional ce urmează să fie construit pe o suprafață de 7,8 hectare. Potrivit conceptului de proiect, extinderea Şcolii „Varlaam Mitropolitul” înseamnă grădiniţă cu o capacitate pentru 200 de copii, şcoală primară şi gimnaziu pentru 800 de copii, liceu, fermă „pentru conexiunea copiilor cu natura şi gospodăria tradiţională” și chiar un pavilion de explorare a spațiului, relatează Ziarul de Iași.
Terenul destinat viitorului campus a fost pus la dispoziția Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de către Municipalitate, printr-o hotărâre a Consiliului Local adoptată în august 2023. Suprafața este acordată în folosință gratuită, pe baza unei decizii care a generat controverse la nivel local.
Ansamblul reprezintă o extindere a Școlii „Varlaam Mitropolitul”, instituție de învățământ aflată în subordinea Arhiepiscopiei Iașilor. Campusul este gândit ca un traseu educațional complet, de la educație timpurie până la liceu. Astfel, proiectul prevede:
– o grădiniță cu o capacitate de aproximativ 200 de copii;
– o școală primară și un gimnaziu pentru circa 800 de elevi;
– un liceu;
– o fermă educațională, destinată familiarizării copiilor cu natura și activitățile gospodărești tradiționale;
– un pavilion de explorare a spațiului, componentă mai puțin obișnuită pentru un campus școlar din România.
Obținerea certificatului de urbanism marchează o etapă administrativă preliminară, documentul stabilind condițiile ce trebuie îndeplinite pentru autorizarea construcțiilor.
Decizia din 2023 a Consiliului Local Iași nu a fost lipsită de controverse. Hotărârea de transfer a fost adoptată cu șapte abțineri, după ce proiectul a fost introdus pe ordinea de zi cu doar câteva ore înainte de ședință, printr-o dispoziție semnată de primarul municipiului Iași, Mihai Chirica.
Un consilier local de la acel moment, Răzvan Timofciuc, a sesizat Instituția Prefectului, reclamând lipsa unei dezbateri publice și absența valorii de inventar a terenului din documentația supusă votului. Prefectura a stabilit ulterior că hotărârea este legală, argumentând că nu este vorba despre un act administrativ cu aplicabilitate generală, care să impună proceduri extinse de consultare publică.
Răspunsul oficial, semnat de prefectul de atunci, Bogdan Cojocaru, preciza totodată că transferul va produce efecte juridice doar la momentul încheierii actului propriu-zis, iar punerea în aplicare a deciziei trebuie să respecte cadrul legal, prin implicarea structurilor de specialitate din Primărie și a Arhiepiscopiei. Citește articolul complet în Ziarul de Iași.
Gafă monumentală la Iași. Primarul Mihai Chirica a vorbit despre „făuritorii urinii” din 1859