fbpx

Gafă monumentală la Iași. Primarul Mihai Chirica a vorbit despre „făuritorii urinii” din 1859

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a încurcat literele unui cuvânt, în discursul pe care l-a susținut în fața mulțimii adunate în Piața Unirii pentru a sărbători Ziua Unirii Principatelor.

„Astăzi am venit să vorbim cu pioșenie despre cei care s-au sacrificat pentru această națiune. Alexandru Ioan Cuza, Regele Ferdinand, Regina Maria, făuritorii urinii. Ei ne-au lăsat această mândră moștenire”, a cuvântat Mihai Chirica, primarul din Iași.

Discursul a fost rostit în fața a mii de oameni adunați în centrul orașului. Pe scena din Piaţa Unirii, lângă edil, se afla președintele Senatului, Nicoale Ciucă, precizează Digi24.

@penaliiasului

#Meme #MemeCut #iasi #primar #penal #mihai #chirica

♬ sunet original – Penalii Iasului

”România s-a născut și a crescut la Iași! Aici, în capitala Moldovei, s-au așezat fundațiile Unirii Principatelor și tot în orașul nostru, în tumultul Primului Război Mondial, moldovenii, muntenii și ardelenii au demonstrat că pot fi cu adevărat solidari și pregătiți sufletește să se sacrifice pentru un ideal: Marea Unire.
Privind în trecut înțelegem ce am fost, dar și ce putem deveni. În anul 1859, în pofida disputelor politice, elitele din Moldova și Țara Românească au decis, în asentimentul poporului, în favoarea interesului național. Unirea Principatelor, începută în Capitala Moldovei și desăvârșită la București, a demonstrat înțelepciune, viziune și, mai ales, dragoste de țară.
Aici, la Iași, am învățat să fim români! Iar prima lecție pe care nu trebuie să o uităm vreodată este că puterea noastră stă în unitate, o unitate pe care suntem obligați să ne întemeiem toate speranțele, toate dorințele, toate proiectele de viitor! Pentru mine a fi patriot înseamnă, așa cum spunea filosoful școlit la Iași Vasile Conta, că viața unuia aparține tuturor și că fiecare dintre noi este un luptător pentru gloria și fericirea României”, a mai transmis Chirica la festivitatea de 24 Ianuarie.

chirica făuritorii urinii

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.