Analfabetismul funcțional. Când ne lovim de el peste tot, să nu mai dăm vina pe alții

de Gabi Bartic, CEO BRIO

La publicarea rapoartelor PISA, toată țara spune: „x% dintre copiii români sunt analfabeți funcțional”. Există multe reacții la această știre, de la „nu toți sunt așa”, trecem prin „nu predăm așa, de ce testăm așa” și ajungem la „dar nu toți sunt așa”. Rarissim spunem „datele sunt culese pe un eșantion de copii de 15 ani, sunt, așadar, reprezentative DOAR pentru copiii de 15 ani”. NU spunem asta pentru că nu e adevărat. Analfabetismul funcțional nu vine de nicăieri, apărând, ca o erupție specific adolescentină, la 15 ani și nici nu dispare după 16 ani. Putem extinde aceste date la nivel de sistem, așa cum enunțăm concluziile? Da, sigur că da. Dacă, din 3 în 3 ani, testăm copii de 15 ani și rezultatele nu sunt radical diferite, putem crede că așa arată întreaga populație școlară? Sigur, așa am putea spune.

Când prezentăm dezastre avem nevoie de certitudini: vrem să vedem dărâmăturile ca să spunem că a fost un bombardament, oamenii morți ca să spunem că a fost un masacru, epava avionului și un ursuleț de pluș al unui pasager-copil ca să spunem că a avut loc un dezastru aviatic. Am văzut vreodată toate victimele de la 9/11 sau pe cele de COVID? NU, la fel cum nu i-am văzut și testat pe toți analfabeții funcțional din România. Știm că aceștia există. Din păcate, oricum numărăm morții de la 9/11 sau pe cei de COVID, ei există și numărul e copleșitor. Putem discuta la nesfârșit despre victimele care mureau oricum, despre cine și din ce fișiere le adună la fel cum putem discuta despre date care au sau nu reprezentativitate statistică, despre tipuri de eșantion și despre credibilitatea celor care raportează și da, putem chestiona și cele mai serioase autorități în domeniu.

Analfabetismul funcțional, fie că el e măsurat de OECD în testele PISA, fie de IEA (International Association for the Evaluation of Educational Achievement) prin PIRLS, fie, empiric, de un director de școală sau altul, EXISTĂ și e copleșitor: îl vedem la toate nivelurile noastre de interacțiune socială (pe grupurile de whatsapp sau de facebook, pe forumuri, pe stradă, la supermarket). Îl vedem și la felul în care unii comentatori preferă uneori să reproducă citate boante decât să opereze, în fața propriei conștiințe și a adevărului în numele căruia scriu, o minimală analiză. E mai simplu să spunem „cine garantează rezultatele” sau „nu e corect” decât să căutăm soluții de aplicat IMEDIAT. E mai simplu să spunem „hai să așteptăm alte date” decât să începem să luăm măsuri. E mai simplu să așteptăm, orice am aștepta noi.

Victimele acestei așteptări sunt, mereu, copiii, peste capetele cărora noi avem dezbateri legate de culegerea datelor care relevă dezastre care îi vor conserva într-un status-quo în care noi vom avea dezbateri dacă analfabetismul funcțional e de 39, 40 sau 42%. Orice reformă care are ca intenție să miște lucrurile spre rezolvări, fie ele și parțiale, ale problemelor, ne va găsi divizați între apostolii lui 39, 40 sau 42% sau cei ai ocultei care vrea să distrugă sistemul nostru educațional care produce excepționali.

E mai simplu să întorci spatele evidenței, la fel cum e extrem de comod să dai vina pe metodă, pe transmițător, pe comunicator, pe hârtia pe care se tipăresc rezultatele. Face parte din cultura noastră: „te-ai lovit de masă?” „Lasă, batem masa. na, na!”. NU te vom învăța să mergi mai atent. E mai simplu, mereu mai simplu, să batem, la nesfârșit, masa și să dăm vina pe cine-a pus-o-n drum. Pentru că infinit mai greu e să-i învățăm pe copii să meargă drept și mai atent.