fbpx

ALERTĂ DE FAKE NEWS Așa-zisa hotărâre CNSU nr. 52 care circulă pe internet este FALSĂ

Grupul de Comunicare Strategică a dat publicității, în seara aceasta, o alertă de fake news despre o așa-zisă decizie CNSU.

O publicăm, integral:
Facem precizarea că documentul intitulat “HOTĂRÂREA CNSU numărul 52” care circulă în diferite medii nu este un document care a fost adoptat în CNSU!
La momentul adoptării unei hotărâri, aceasta va fi făcută publică, ca de fiecare dată. 
Vă rugăm să nu popularizați documente atribuite CNSU dar netransmise oficial pentru a nu induce în eroare populația cu privire la măsurile ce urmează a fi adoptate.

Toate școlile din România, publice și private, vor intra în scenariul roșu de luni, 9 noiembrie, au declarat pentru Educație Privată surse guvernamentale. Potrivit acestora, decizia trebuie validată și de Comitetul pentru Situații de Urgență.

De altfel, premierul Ludovic Orban a avansat aceeași dată pentru punerea în aplicare a noilor măsuri de restricție, care includ și trecerea școlilor în format online.

”Aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni. E bine ca să fie cunoscute înainte de a intra în vigoare”, a spus Orban.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în această seară, că școlile ar urma să treacă în format online în toată țara. 

”Sunt necesare măsuri în plan național. Școlile să treacă toate în online”, a declarat Iohannis, înainte de ședința de guvern la care a participat în această seară.

Alte declarații ale președintelui, care a anunțat noi măsuri de restricție:

  • Măsurile de până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan național, precum școlile să treacă toate în online, angajații și din public și din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 9, circulația pe timpul nopții trebuie restricționată, petrecerile interzise, târgurile și piețele trebuie închise, portul măștii obliogatoriu peste tot în țară.
  • Firmele și autoritățile trebuie pobligatoriu să-și decaleze programul de funcționare astfel încât și transportul public să circule cu încărcătură mult mai mică.
  • Noi dorim să controlăm extinderea pandemiei, dar să dăm șanse medicilor să trateze cazurile grave în spitale.
  • Ne dorim să continue activitățile economice, nu dorim să închidem economia. Vrem măsuri prin care oamenii sunt protejați și economia funcționează în continuare.

news

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.