fbpx

9 decembrie, Ziua Porților Deschise la International School of Oradea. Linia de studii gimnaziale, deschisă din toamna lui 2022

9 decembrie, Ziua Porților Deschise – International School of Oradea își continuă creșterea și deschide linia de studii gimnaziale din toamna lui 2022, după 5 ani de activitate,

Joi, 9 decembrie 2021, de la ora 16.30, International School of Oradea vă invită la Ziua Porților Deschise. “În primul rând e important să știți că am organizat Ziua Porților Deschise la cererea comunității, în urma a numeroase întrebări pe care le-am primit la telefon, sau pe platformele noastre de social media. În al doilea rând trebuie să știți că la organizarea evenimentului s-au implicat și elevii școlii noastre, prin Consiliul Elevilor. Cu siguranță nu în ultimul rand ne adresăm părinților, care ne pot vizita împreună cu copiii, mai ales că din anul următor deschidem și învățământul gimnazial.”, este mesajul Directorului Executiv, Ahmet Dundar.

Dragi părinți, vă invitam la noi să ne cunoașteți și în realitate, într-un cadru informal, fară rigiditatea unor speech-uri oficiale și fară graba de dimineața. Întâlnirea este bazată pe interacțiunea directă dintre echipa managerială, corpul didactic, părinții și elevii școlii și toate persoanele interesate de programul nostru educațional. Vă propunem un tur de prezentare, ghidat de noi, dar personalizat cu experiențele părinților și elevilor ISO. Așa veți vedea la prima mână dacă școală se potrivește planurilor dvs. pentru viitorul copilului.

Sistemul britanic este organizat diferit față de sistemul romănesc, gimnaziul începe cu anul 7 de studiu (Year 7, când copilul face 11 ani) și face tranziția la liceu până la anul 13 de studiu (Year 13). “Noi începem înscrierile pentru gimnaziu (Year 7) pentru că în vară termină prima promoție de Year 6 și încăpând cu anul școlar 2022-23 se deschide gimnaziul și la ISO.”, declara Ebony Ellis, Director Adjunct ISO.

Totodată, avem și linia cu predare în sistem românesc, unde vom avea Clasa pregătitoare și Clasa I, “acestea respectând programele din curriculum național, cu predarea intensivă a limbii engleze (6 ore pe săptămână) și îmbinarea bunelor practici cu cele ale claselor care studiază după curriculum britanic, astfel că International School of Oradea beneficiază de 2 sisteme educaționale care se îmbină în perfecta armonie.”, detaliază Codruta Bogdan, Director Educațional.

Program:

16.30-17.00 Prezentarea școlii 

17.00-17.30 Turul școlii 

17.30-18.00 Sesiune de Q&A în jurul bradului de Crăciun

Participarea se realizează doar în urma înscrierii, iar înscrierea la eveniment se poate face până în data de 8 decembrie 2021 la numărul de telefon 0770-903.819, sau la [email protected].

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.