


Laviniu Lăcustă, liderul USLIP Iași, spune că ultima ofertă făcută de Guvern pentru indemnizația de dirigenție a fost o sumă fixă.
”Asta a fost ultima ofertă a Guvernului, 400 de lei brut”, a declarat Lăcustă, în emisiunea ”Starea Educației”, difuzată de Radio Iași.
”Trec peste faptul că ecartul între intrare și ieșire este extrem de strâns, dar uitați, în ceea ce privește ieșirea din sistem, profesor cu gradul didactic I, 25 de ani vechime, discutăm de un coeficient pe gradația 5 de aproximativ 3, înmulțim cu 4100, ne dă 12300 lei brut, ceea ce în mână ar însemna aproximativ 6400 lei. În prezent, un profesor cu grad didactic I și 25 de ani vechime are 6400 lei net, fără dirigenție. Dacă luăm în calcul și dirigenția, am putea vorbi de aproximativ 7100 lei net. Cu acest nou proiect de lege ar rămâne, cu indemnizația de dirigenție pe care oferă domnul Pâslaru, de 400 de lei brut, ar fi undeva la 6600-6700 de lei. Deci cu 400 de lei mai puțin decât are în prezent. Asta este oferta generoasă a Guvernului României pentru salariații din învățământul preuniversitar”, a explicat Laviniu Lăcustă.
”În sumă netă, pentru a înțelege și opinia publică, ar fi de aproximativ 4400 de lei. În prezent, un debutant are 3700 de lei. Atenție, același debutant trebuia în anul de grație 2026 să aibă un salariu de 5900 de lei, în conformitate cu o lege care este în vigoare. Mă refer aici la ordonanța 57. Privind din perspectiva ordonanței 57, constatăm că acesta intră în sistem cu aproximativ 1500 de lei net mai puțin decât ar fi avut dreptul”, a mai spus liderul sindical.
ID 463419367 | Accounting © Yaroslaf | Dreamstime.com