fbpx

4 mai 2003: Prima clonă de catâr

Idaho Gem alături de mama surogat

În 2003, cercetătorii de la Universitatea din Idaho, Statele Unite ale Americii, au reușit să cloneze  primul exemplar de catâr, astfel  s-a născut o femelă catâr care a primit numele de Idaho Gem, care este o copie genetică identică a fratelui său, un catâr campion, numit Taz. 

Dr. Dirk Vanderwall (stânga) și Dr. Gordon Woods alături de Idaho Gem

Catârul clonă a fost rezultatul încrucișării dintre iapă și măgar,  folosind o celulă de la un măgar și un ovul de la o iapă. Catârii sunt aproape întotdeauna sterili, deoarece măgarii au 62 de cromozomi, caii au 64, iar catării ajung cu 63.

Cabalinele, cum sunt caii, măgarii și catârii sunt greu de reprodus în laborator folosind fertilizarea in vitro sau clonarea. Până în 2003, la Universitatea din Idaho, rata de succes a clonării era scăzută: au fost 307 încercări, din care au rezultat 21 de sarcini și doar trei au fost duse la termen. Idaho Gem a fost prima care s-a născut, pe 4 mai 2003, alți doi au urmat în iunie și iulie. Principalul sponsor al proiectului a fost un pasionat de curse cu catâri. căruia îi era imposibil să reproducă animale din fonduri de rasă dovedite, clonarea catârilor fiind singura opțiune. Donald W. Jacklin, din Rathdrum, Idaho, a plătit $400,000 pentru a finanța proiectul de clonare a catârilor, proiect care a durat 4 ani. 

https://commons.wikimedia.org

Catârul (în latină Equus mullus) este un animal hibrid obținut prin încrucișarea dintre iapă și măgar. Este un animal folosit la transport în diferite expediții. Este rezistent la frig, foame și sete. Este folosit în armată (vânători de munte) pentru transportul echipamentelor. Are urechile lungi ca ale măgarului, iar înălțimea între măgar și cal.

Cu foarte rare excepții, catârul este steril (nu se poate reproduce).

A nu se confunda cu bardoul, care este rezultatul încrucișării dintre măgăriță și armăsar.


Dacă ai ajuns până aici, citește și:

Miruna Pătrașcu: La ce foloseşte educaţia sexuală la copiii mici (de la naştere la 7 ani)

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.