fbpx

16 iulie 1969: Lansarea misiunii Apollo 11

În 16 iulie ora 15:32, ora Bucureștiului, misiunea Apollo 11 se ridică de la sol pentru un zbor istoric: Primul om pe Lună!

Apollo 11 este numele primei misiuni în care omul a pășit pe suprafața satelitului natural al Pământului, Luna. Este în același timp și cea de-a cincea misiune cu echipaj uman din Programul Apollo, gestionat de NASA, și a treia care plasează oameni pe orbita lunară.

Apollo 11 echipaj

Misiunea era alcătuită din Neil Alden Armstrong, comandantul misiunii, Michael Collins, pilotul modulului de comandă și Edwin Eugene „Buzz” Aldrin Jr., comandantul modulului lunar. Pe data de 21 iulie, Armstrong și Aldrin au devenit primii oameni care au pășit vreodată pe Lună, în timp ce Collins orbita deasupra lor.

Discurs JFK la Rice University

Misiunea a îndeplinit visul președintelui american John F. Kennedy, acela de a trimite un om pe Lună până la sfârșitul anilor 1960, exprimat limpede într-un discurs ținut înaintea unei întruniri a Congresului Statelor Unite pe 25 mai 1961.

Pentru lansarea navetei spaţiale, inginerii de la NASA au proiectat racheta Saturn V, o rachetă în trei etape care folosea aproape 3500 de tone de combustibil, o combinaţie de kerosen, hidrogen lichid şi oxigen lichid. Pentru a înţelege proporţiile cantităţii de combustibil folosite în misiunea Apollo 11, „o eventuală explozie la locul lansării sau în imediata vecinătate ar fi avut forţa unei mici bombe nucleare”, explică Michael Neufeld, curator al Departamentului de Istorie Spaţială al Muzeului Smithsonian pentru Aeronautică şi Spaţiu.

Aselenizarea a avut parte de critici acerbi, adevărați creatori de teorii ale conspirației, care afirmau că filmul misiunii Apolo 11, prezentat lumii de către NASA, a fost realizat într-un studio de pe Pământ. Scopul falsificării ar fi, după unii, justificarea fondurilor deturnate din programul Apollo, care, conform lor, n-ar fi ajuns niciodată pe Lună. Alții consideră că misiunea Apollo 11 ar fi ajuns pe Lună, dar filmul cu ce s-a petrecut cu adevărat acolo este ținut secret, publicului servindu-i-se un fals.

Dar despre primul pas al unui om pe Lună vom vorbi pe 20 iulie, când se vor împlini 51 de ani de la Aselenizare.


Dacă ai ajuns aici, citește și:

Mark Weber, profesor din SUA: 12 adevăruri neconvenabile despre redeschiderea școlilor

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.