


Premierul Ilie Bolojan a invitat sindicatele din educație la o discuție, în contextul protestelor și al solicitărilor de renunțare la măsurile de austeritate. Invitația este pentru ziua de mâine.
Informația despre întâlnirea de mâine a fost comunicată de liderii de sindicali într-un mesaj intern adresat liderilor de organizații, obținut de Educație Privată.
”Bună ziua stimați colegi. Vă informez că am primit invitația de a avea mâine o discuție cu PM, Ilie Bolojan”, este mesajul transmis membrilor de sindicat.
Într-un mesaj transmis către membri săptămâna trecută, liderii sindicali susțineau că ministrul Daniel David le-a promis că va discuta cu premierul Ilie Bolojan despre varianta de a renunța la măsurile de austeritate din învățământ.
Potrivit mesajului obținut de Educație Privată, David și-ar fi luat acest angajament la o întâlnirea pe care a avut-o recent la MEC cu liderii principalelor sindicate din educație.
„Ministrul educației s-a angajat că va solicita o discuție cu Prim-ministrul, pentru a-i prezenta situația și pentru a-i propune să se renunțe la aceste măsuri”, le-au transmis sindicatele membrilor din teritoriu.
Marius Nistor, liderul FSE Spiru Haret, a confirmat pentru Educație Privată autenticitatea mesajului.
„Mesajul este autentic. Da, categoric, ministrul David a promis că va face acest lucru, adică va discuta cu premierul despre renunțarea la aceste măsuri”, a declarat Nistor pemtru Educație Privată.