fbpx

Studiu: 20% dintre pacienții COVID-19 dezvoltă afecțiuni psihice în decurs de 90 de zile

Este posibil ca mulți supraviețuitori ai COVID-19 să fie expuși unui risc mai mare de a dezvolta afecțiuni psihice, au declarat, luni, mai mulți psihiatri și cercetători la universități de prestigiu, după ce un studiu amplu, realizat pe baza dosarelor medicale ale pacienților  COVID-19, a constatat că 20% dintre cei infectați cu coronavirus sunt diagnosticați cu o tulburare psihiatrică în termen de 90 de zile. relatează Reuters.

Studiul arată că anxietatea, depresia și insomnia au fost cele mai frecvente probleme dezvoltate în rândul pacienților recuperați de coronavirus. Însă cercetătorii au descoperit, de asemenea, riscuri semnificativ mai mari de demență, o afecțiune a insuficienței cerebrale.

„Oamenii s-au temut că supraviețuitorii COVID-19 vor avea un risc mai mare de probleme de sănătate mintală, iar descoperirile noastre arată că acest lucru este probabil”, a spus Paul Harrison, profesor de psihiatrie la Universitatea Oxford din Marea Britanie.

Harrison a mai adăugat că medicii și oamenii de știință din întreaga lume trebuie să investigheze urgent cauzele și să identifice noi tratamente pentru bolile mintale apărute în urma COVID-19.

Studiul, publicat în revista The Lancet Psychiatry, a analizat dosarele medicale electronice ale 69 de milioane de oameni din Statele Unite, inclusiv peste 62.000 de cazuri de coronavirus.

Astfel, 1 din 5 supraviețuitori au fost înregistrați ca având un diagnostic pentru prima dată de anxietate, depresie sau insomnie, în trei luni de la infectare.

De asemenea, studiul a constatat că persoanele cu boli mintale preexistente au fost cu 65% mai predispuse la a fi depistate pozitiv cu COVID-19.

Rezultatele studiului subliniază faptul că noul coronavirus poate afecta creierul și mintea, crescând riscul unei game de boli psihiatrice.

„Cauza probabilă este o combinație a factorilor de stres psihologic asociați cu această pandemie specială și a efectelor fizice ale bolii”, a spus Michael Bloomfield, psihiatru consultant la University College London.

afecțiuni psihice

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.