fbpx

Mihai Chirica: Tot personalul din creșele, grădinițele și școlile din Iași va fi testat înainte de 14 septembrie

Primarul orașului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că joi va fi luată o decizie prin care tot personalul din creșe, grădinițe și școli va fi testat înainte de începerea anului școlar. Potrivit lui Chirica, este vorba despre aproape 10.000 de persoane. Testările ar urmă să fie realizate de DSP, precizează Ziarul de Iași.

Nu e clar cine ar urmă să plătească costurile aferente. Întrebat pe această tema, Chirica a răspuns „statul”.

Decizia va fi adoptată în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

Precedentul Firea

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a promis, de asemenea, săptămâna trecută, că toți elevii și profesorii din București care manifestă simptome de COVID-19 vor beneficia de testare gratuită.

Anunțul făcut de Gabriela Firea:

Primăria Capitalei va asigura testarea tuturor elevilor din București care, după reînceperea școlii, prezintă la triajul de dimineață mici semne de îmbolnăvire – febră, tuse, strănuturi repetate, roșu în gât etc. De asemenea, la începerea noului an școlar vor fi testate și toate cadrele didactice de la unitățile de învățământ din Capitală care vor dori acest lucru.
Pentru acest program, Primăria Capitalei va amenaja în clădirea vechiului spital Gomoiu un laborator de analize, dotat cu aparate de testare de tip PCR, în care vor lucra medici și asistente din spitalele alflate în administrarea Municipalității. Finanțarea acestui program se va face exclusiv de la bugetul Capitalei.”

Ministerul Educației a publicat, pe pagina sa de internet, proiectul de Ordonanță de Urgență privind învățarea online. Documentul este pus în dezbatere publică. 

Ce prevede proiectul de OUG pentru unitățile școlare din învățământul preuniversitar:

Art.3 (1) În funcție de situația epidemiologică, Consiliul de administrație al unității de învățământ preuniversitar poate propune, în urma consultării asociației de părinți din unitatea de învățământ, ca desfășurarea activității didactice care presupune prezența fizică a antepreșcolarilor, preşcolarilor și elevilor în unităţile de învăţământ să se realizeze prin intermediul tehnologiei și a internetului, cu respectarea măsurilor stabilite prin ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Cercetării.
(2) Propunerea unității de învățământ preuniversitar prevăzută la alin (1), avizată de Inspectoratul Școlar Județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București se înaintează Comitetului Județean pentru Situații de Urgență/ Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, în vederea aprobării prin hotărâre.
(3) Comitetul Județean pentru Situații de Urgență/ Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență dispune prin hotărârea adoptată în condițiile alin. (2) atât cu privire la perioada de aplicabilitate a măsurilor adoptate cât și cu privire la alte măsuri specifice ce trebuie luate de unitatea de învățământ preuniversitar, în funcție de situația epidemiologică.
(4) Inspectoratele Școlare Județene /Inspectoratul Școlar al Municipiului București comunică săptămânal Ministerului Educației și Cercetării măsurile dispuse de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență/ Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență.
(5)În situația în care se impune prelungirea perioadei de aplicabilitate a hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență/ Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, sunt aplicabile prevederile alin. (1)-(4).
(6) Reluarea activităților didactice care presupun prezența fizică a elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar, suspendate în condițiile alin (1)- (4), în condiții de siguranță sanitară, se dispune prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență/ Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, cu avizul Direcției Județene de Sănătate Publică/ Direcția de Sănătate Publică București, cu informarea unității de învățământ preuniversitar și a Inspectoratului Școlar Județean /Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
Art.4 Unitățile de învățământ vor elabora proceduri proprii pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale participanților la activitățile desfășurate prin intermediul tehnologiei și a internetului, în baza metodologiei-cadru elaborată de Ministerul Educației și Cercetării și aprobată prin ordin al ministrului, cu respectarea legislației specifice în vigoare.
Art.5 În situația limitării sau suspendării activităților didactice pentru realizarea cărora se impune prezența fizică a beneficiarilor primari ai sistemului de educație, în unitățile de învățământ, activitățile prevăzute la art. 262 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv activitățile practice pedagogice, pot fi realizate prin intermediul tehnologiei și a internetului, precum și prin alte modalități alternative de educație.
Art.6 În situația în care spațiile existente în unitățile de învățământ nu sunt suficiente pentru respectarea normelor de siguranță sanitară stabilite de autoritățile de resort, inspectoratele școlare județene/inspectoratul școlar al Municipiului București pot solicita autorităților administrației publice locale să pună la dispoziția unităților de învățământ preuniversitar alte spații adecvate pentru desfășurarea procesului de învățământ.

Documentul poate fi citit integral aici.

Chirica