


Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, afirmă că, în acest moment, concursul pentru inspectori școlari e imposibil de organizat, dat fiind că ISJ-urile nu mai există, teoretic, în noua lege a învățământului preuniversitar.
”În acest moment, în legea 198, inspectoratele școlare sunt propuse a fi reformate și sunt propuse a fi reorganizate în direcții județene de învățământ preuniversitar și instituții nou create și anume birourile județene ale ARACIP, încercând să separăm zona de administrare a sistemului de zona de inspecție și control și evaluare.
Ăsta este sensul și în câteva cuvinte asta este logica acestei reorganizări. Doi, aceste articole din lege, din motive care nu țin neapărat de Ministerul Educației, au fost prorogate și sunt prorogate până în anul 2027. Și atuncise pune întrebarea dacă putem organiza un concurs pentru o instituție care nu mai există în lege sau teoretic n ar trebui să mai fie. Ne referenim aici la inspectoratele școlare”, a declarat Sorin Ion, în emisiunea ”Viitor pentru România”, realizată de Nicoleta Călugăreanu la Prima News.
”Ne am dori și noi foarte mult să avem oamenii stabili pe posturi și ne am dori foarte mult ca orice funcție de conducere să fie ocupată printr un concurs, dar tehnic și legal, în acest moment, organizarea concursului pentru inspectori școlari este imposibilă”, a explicat secretarul de stat.
Ce spune domnul Sorin Ion este corect ! Nu poți organiza concurs pentru posturile din inspectoratele ;colare in condițiile date. Însă poți organiza concursuri pentru posturile din minister…Acolo din 2003-2004 sunt ACEEAIȘI oameni . Inclusiv domnia sa !
Domnule Sorin Ion, eu am făcut doctoratul cu dl profesor Ioan T.Radu, avandu-i, printre alții, în comisie, pe domnii profesori Cerghit, Vlasceanu, Ion Marin, și nici unul din acești corifei ai științelor educației nu s-au gândit la această prostie, a desființării ISJ. Dimpotrivă. In lucrările domniilor lor au insistat asupra rolului atât metodologic, cât și de control și îndrumare a procesului de învățământ. Cine a permis și pe ce criterii eliminarea din lege a acestei verigi din lanțul procesului de învățământ? Ministerul, cu specialiștii lui, ce a vegheat?