Haideți să vorbim puțin despre ARACIP și taxa de protecție

Haideți să vorbim puțin despre ARACIP și taxa de protecție

de Cristian Tănase, profesor

Haideți să vorbim puțin despre ARACIP – Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar. Această agenție are rolul de a evalua și autoriza calitatea în învățământul preuniversitar. Această instituție este în subordinea Ministerului Educației înființată în 2005 prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/2005, privind asigurarea calității educației și aprobată prin Legea nr. 87/2006, care confirmă cadrul de funcționare al agenției.

Toate bune și frumoase până acum! Ce face până la urmă ARACIP? Vine în școală și realizează evaluarea externă a unității de învățământ: școala pregătește și pune la dispoziție bibliorafturile cu diferite documente, rapoarte, proceduri și multe altele, dar doar în forma dorită de evaluatori.

ARACIP se uită peste ele, intră în inspecție la ore (de cele mai multe ori 5-10 minute, în așa fel încât, evaluatorii nu își pot forma o imagine completă asupra calității lecției). Pentru o școală nouă, evaluarea stă la baza autorizării de funcționare provizorie și apoi a acreditării. Pe baza acestei evaluări, se propune autorizarea de funcționare provizorie și apoi acreditarea. Pentru școlile deja acreditate, evaluarea externă periodică are loc conform metodologiilor în vigoare, în cicluri regulate (deobicei o dată la 5 ani), iar uneori se pot face evaluări suplimentare atunci când apar semnale sau probleme. Cu alte cuvinte, ARACIP (exceptând sarcina de acreditare) face ceea ce fac și alte instituții: IȘJ, ISU, CJARE, DSP etc. Și atunci, de ce atâtea evaluări? Pregătirea documentelor solicitate de ARACIP durează luni întregi, directorii și cadrele didactice depun eforturi masive în acest sens. Nu mai bine îi lăsăm pe profesori și directori să se concentreze 100% pe calitatea predării și a relaționării cu elevii?

Pentru fiecare autorizație de funcționare ARACIP solicită o taxă de evaluare. Școlile, din finanțarea complementară venită de la primării (deci, din bani publici), achită în contul ARACIP o sumă cuprinsă între 5.000-10.000 lei. Unele școli pot plăti 5.000 lei, altele 10.000 lei, în funcție de nivelul de studiu (preșcolar, primar, gimnazial, liceal). De exemplu, dacă tu ca școală ai ciclul primar, ciclul gimnazial și ciclul liceal, poți să ajungi la peste 15.000 lei pentru evaluarea ARACIP.

De ce este nevoie de o astfel de taxă de evaluare sau taxă de protecție cum mai spun unii? Mă refer la taxa de protecție în sensul că prin această taxă copiii sunt protejați să poată învăța în continuare în școala lor.

Nu contest necesitatea existenței ARACIP și nici rolul ei în acreditarea unităților de învățământ, a nivelurilor și a specializărilor. Într-un stat modern, aceste mecanisme sunt firești. Problema este că, în practică, evaluarea s-a transformat într-un circuit birocratic scump, care consumă resurse enorme fără să producă o schimbare proporțională în calitatea educației. România a avut chiar și situații semnalate public în care cadrul de funcționare a fost neclar, după care instituția a fost reorganizată și și-a actualizat regulamentul. Însă, realitatea din școli rămâne aceeași: se investesc mii de lei în dosare, rapoarte, proceduri și vizite de evaluare, în timp ce multe unități nu au bani pentru lucruri elementare: materiale didactice, servicii de consiliere, igienizare, reparații. Mai grav, suprapunerea unor atribuții ARACIP cu atribuțiile Inspectoratelor Școlare, înseamnă dublare și risipă: școala muncește de două ori pentru a demonstra același lucru, dar elevul și comunitatea nu primesc nimic în plus.

De ce încărcăm și mai mult școlile și primăriile pentru a plăti acesta taxă către ARACIP? Există primării în țară pentru care o sumă de 5.000 lei reprezintă o povară bugetară, mai ales pentru cele din mediul rural și orașele mici.

Domnule Prim-ministru Ilie Bolojan, în calitate de ministru interimar al Educației și de premier, aveți posibilitatea să analizați acest mecanism și să-l corectați: prin finanțare directă, scutire pentru școlile de stat de la plata acestei taxe sau un model mai echitabil. Pentru că adevărata povară bugetară nu sunt profesorii, ci, de foarte multe ori, birocrația care sufocă școala!

Înțeleg că prin înființarea acestei instituții ne-am aliniat standardelor europene, dar nu înțeleg de ce o școală de stat trebuie să plătească unei instituții a statului, din subordinea Ministerului Educației, o taxă pentru a putea școlariza în continuare copiii României!