


Organizația Salvați Copiii România cere renunțarea la posibilitatea liceelor de a organiza propriile concursuri de admitere, avertizând că măsura ar putea accentua inechitățile din educație și avantajul elevilor ai căror părinți își permit să plătească meditații.
Organizația avertizează că introducerea unor probe suplimentare de admitere ar putea crește atât numărul elevilor care apelează la meditații, cât și costurile suportate de familii.
„Odată cu adăugarea unor forme și discipline suplimentare de examinare, ne putem aștepta ca incidența și costul meditațiilor să crească, iar echitatea admiterii în învățământul liceal să aibă și mai mult de suferit”, susține Salvați Copiii.
Datele unei consultări recente realizate de Salvați Copiii în rândul elevilor cu vârste între 10 și 17 ani arată că 43% dintre aceștia fac meditații. Procentul este și mai ridicat în cazul elevilor de gimnaziu, ajungând la 57%, față de 35% în rândul liceenilor. Mai mult de jumătate dintre elevii care fac meditații, respectiv 55%, sunt pregătiți la cel puțin două materii.
Organizația invocă și datele propriului sondaj realizat la finalul anului 2024, potrivit căruia părinții cheltuie, în medie, 9.818 lei pe an pentru educația copiilor, incluzând meditațiile, serviciile de tip after school și materialele didactice. Costurile cresc odată cu vârsta copilului: de la 6.803 lei anual în ciclul primar, la 10.781 de lei în gimnaziu și 12.119 lei în liceu.
Față de 2021, cheltuiala medie anuală a crescut cu aproximativ 3.100 de lei. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate la meditații, cu aproximativ 3.700 de lei, și la serviciile de tip after school, cu circa 2.500 de lei.
În acest context, Salvați Copiii consideră că un examen suplimentar ar transfera o parte importantă din costurile pregătirii către familii.
Organizația critică și lipsa unei evaluări preliminare de impact a noilor reguli. Salvați Copiii amintește că în sistem există deja forme de selecție la nivelul liceelor, precum probele de aptitudini pentru clasele vocaționale și testele de limbă modernă sau maternă pentru clasele bilingve și cu predare intensivă.
Ministerul Educației are deja date administrative privind elevii care participă la aceste probe, cei admiși și nivelul lor de pregătire, însă aceste date nu au fost analizate public, susține organizația.
„Extinderea unui mecanism de selecție, în lipsa evaluării mecanismelor similare aflate deja în funcțiune, transformă o generație întreagă de elevi în primul test al propriei politici publice”, afirmă Salvați Copiii.
Organizația critică și calendarul consultării publice. Proiectul de metodologie a fost pus în dezbatere pe 14 august 2026, în perioada vacanței de vară, cu doar câteva săptămâni înainte ca elevii care vor fi direct vizați să înceapă clasa a VIII-a.
În plus, procedurile proprii ale liceelor ar urma să fie avizate până la 15 septembrie și publicate pe site-urile unităților de învățământ până la 1 octombrie. Salvați Copiii consideră că un asemenea calendar lasă familiilor un interval prea scurt pentru a lua decizii privind traseul educațional al copiilor.
Organizația solicită, în primul rând, eliminarea din metodologia-cadru a posibilității liceelor de a organiza concursuri proprii și menținerea repartizării computerizate ca mecanism unic de admitere la liceele de stat, cu excepția probelor de aptitudini pentru filiera vocațională. În cazul în care această posibilitate va fi menținută, Salvați Copiii cere amânarea aplicării până la realizarea și publicarea unei evaluări preliminare de impact și organizarea unei consultări naționale cu elevii din clasele a VII-a și a VIII-a.
Organizația mai solicită publicarea anuală a unui raport privind profilul candidaților și al elevilor admiși prin concursurile organizate de licee, pentru a putea fi evaluate efectele reale ale măsurii.
Totodată, Salvați Copiii cere ca resursele să fie direcționate prioritar către reducerea decalajelor educaționale: programe de remediere, „Școală după Școală”, „A Doua Șansă”, sisteme de avertizare timpurie a abandonului și extinderea programelor de masă sănătoasă în comunitățile vulnerabile.
Solicitarea organizației vine după ce World Vision România a cerut, la rândul său, reanalizarea examenelor proprii de admitere, iar ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat că a discutat cu parlamentari din mai multe partide pentru prorogarea termenului de aplicare a prevederii. Deputata Raluca Turcan a anunțat ulterior că va iniția un proiect legislativ prin care noile modalități de admitere și evaluare să se aplice unei generații ulterioare de elevi.
Raluca Turcan inițiază un proiect de lege pentru amânarea până în 2029 a noii admiteri la liceu