
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat că a semnat un protocol în urma căruia șahul ar putea deveni materie opțională în școli.
Anunțul lui Sorin Cîmpeanu:
Serialul The Queen’s Gambit a produs un efect masiv asupra curiozității și interesului oamenilor din întreaga lume față de ”sportul minții”.
Federația Internațională de Șah (FIDE) a anunțat că, în cele 10 zile următoare lansării „The Queen’s Gambit”, căutarea cuvintelor „seturi de șah” pe eBay a crescut cu 273% – adică a existat o căutare la fiecare șase secunde.
În timp ce FIDE spune că este prea curând după lansarea din 23 octombrie a serialului pentru a spune dacă a avut vreun impact asupra numărului de oameni care au început să joace, interesul online este în creștere continuă.
“Comunitatea de șah s-a îndrăgostit de serial, deoarece descrie cu succes diferite aspecte ale șahului în toată bogăția sa: este suficient de ușor să fie distractiv de jucat, dar și suficient de complex pentru a pune o provocare”, a declarat pentru CNN Sport un purtător de cuvânt al FIDE pentru CNN.
“Este un serial pentru tocilari, dar și cool și la modă. Este intens competitiv, dar plin de personaje interesante, creative și colorate. Suntem foarte fericiți că datorită acestui serial, atât de mulți oameni descoperă sau redescoperă șahul.”
Introducerea sahului ca disciplina optionala in scoli, ar fi un pas important in declansarea interesului multor tineri de a studia si a practica acest minunat sport al mintii, care aduce numai beneficii in randul tuturor celor care se pregatesc pentru … a lua viata in piept. Sustin ideea Maestrului National de sah, George Paval, presedintelui Clubului de Sah „Sfinxul” din Iasi, care precizeaza ca aceasta disciplina scolara sa fie predata de catre specialisti in domeniu, cunoscatori si jucatori de sah redutabili, cu pregatire profesionala in domeniul pedagogic!