fbpx

Reacții față de declarația de interese. Sindicalist: ”E abuzivă”. Directoare: ”Nu mă deranjează”

Declarația de interese pe care urmează să o depună toți profesorii din România produce reacții diferite în învățământ. 

Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iaşi, Laviniu Adrian Lăcustă, consideră declarația de interese pentru profesori drept abuzivă.

El susține că legea deja interzice meditaţiile la clasă şi că introducerea declaraţiei presupune o lipsă de încredere în profesori.

„Această declaraţie este, din punctul nostru de vedere, una abuzivă, care pleacă de la nişte premise false. Sunt persoane care consideră că este o nedreptate, un abuz care pleacă de la prezumţia de rea-credinţă a cadrelor didactice şi nu de la prezumţia de bună-credinţă sau de nevinovăţie, aşa cum ar fi normal”, a declarat Laviniu Lăcustă, citat de Ziarul de Iași.

Pe de altă parte, Raluca Mariana Cozma, directoarea Şcolii Gimnaziale „Ion Ghica” din IaşI, Directorul Anului 2023 în cadrul Galei Directorul Anului 2023, spune că nu e deranjată de acest document.

„Consider că fiecare cadru alege să nu pregătească contra cost copiii de la clasă. Nu mă surprinde şi nu mă deranjează acest ordin. Nu cred că este ceva surprinzător pentru colegii cadre didactice. Noi facem foarte multe pregătiri cu copii, în principal cei care au discipline de examen, dar fără bani. Deondologic este bine să nu pregăteşti copiii de la clasă, deoarece cred că o doză de subiectivism ar putea apărea”, a spus şI Raluca Mariana Cozma, conform sursei citate.

Toți profesorii din România vor declara în scris, sub sancțiunile pentru fals în declarații din Codul penal, că nu efectuează meditații plătite cu elevii de la clasă.

Prevederea este inclusă în Procedura pentru completarea declarațiilor de interese de către personalul didactic de predare, publicată în Monitorul Oficial.

Procedura poate fi accesată, integral, aici:

Monitorul Oficial Partea I nr. 50

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.