fbpx

Reacția Ministerului Educației, după ce o elevă s-a adresat Avocatului Poporului și a cerut anularea unui ordin de ministru

foto: news.ro

Ministerul Educației reacționează după ce o elevă din Constanţa, membră în Asociaţia Elevilor, a iniţiat o acţiune în anulare prin intermediul Avocatului Poporului, împotriva ministerului, vizând Ordinul de ministru în urma căruia a rămas fără bursa socială.

Ioana Stamatin, în vârstă de 17 ani, spune că această bursă o ajuta să achite transportul de la Agigea, unde locuieşte, iar părinţii ei pot achita cu greu sumele necesare transportului, mai ales că şi ceilalţi membri ai familiei fac naveta la Constanţa, relatează News.ro.

Radu Szekely, consilier al ministrului Educaţiei, spune despre această situaţie că „am vrut să evităm situaţii de abuz, familii care nu aveau nevoie de această bursă au accesat-o totuşi, pentru copiii care au nevoie de aceşti bani încercăm să găsim soluţii de compensare.

Doar liceul, pentru nivelul primar şi gimnazial se acordă în continuare aceste burse, dacă nu există în localitatea de domiciliu o şcoală gimnazială sau primară. Acum pentru nivelul liceal nu există obligativitatea unei unităţi administrativ-teritoriale de a organiza un liceu şi atunci am ajuns în situaţia în care, deşi această bursă s-a acordat doar pe perioada semestrului 2 a anului trecut, foarte uşor a devenit un drept subiectiv, însă explicaţia din spatele acestei decizii, de a nu mai acorda bursa socială pentru elevii din mediul rural care nu au liceu în propria localitate are la bază două aspecte: pe de o parte se decontează naveta la liceu într-un anumit cuantum, în funcţie de distanţa până la liceu, şi, pe lângă asta, pentru familiile cu venituri mici există în continuare posibilitatea de a accesa această bursă socială în funcţie de veniturile pe care le au, dacă nu se încadrează într-o anumită limită.

Pe de altă parte, am vrut să evităm situaţii  care ne-au fost semnalate de abuz, familii care nu aveau nevoie de această bursă, pentru că îşi puteau permite suplimentarea costului transportului până la liceu au accesat-o totuşi, oarecum golind-o de conţinut pentru că scopul este să-i sprijnim pe aceia care au chiar nevoie de acest sprijin”, a declarat Radu Szekely.

Radu Szekely recunoaște că au fost afectaţi copiii care au nevoie de bursele sociale:

„Este adevărat, pentru aceştia trebuie găsite nişte soluţii de compensare şi să ştiţi că ne gândim la aceste posibilităţi, la cum să venim în sprijinul celor care chiar au nevoie de aceşti bani. În continuare se discută modul de decontare a transportului, o să încercăm să găsim nişte soluţii care sunt echitabil, şi nu duc fonduri care sunt absolut necesare copiilor din mediul rural către cei care nu au neapărat nevoie de ele”, a precizat pentru News.ro consilierul ministrului Educaţiei.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.