
Provocare virală de pe TikTok, cunoscută sub numele de Superman Challenge, a trimis 21 de copii cu vârste între 12 și 14 ani la Serviciul de Urgență al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași în ultimele zece zile, potrivit Ziarul de Iași. Acest fenomen nu este nou în România, existând cazuri similare în București, Arad, Bistrița-Năsăud și Sibiu.
Participanții la această provocare se filmează sărind cu brațele întinse, în speranța de a fi prinși în brațele altor persoane. Cu toate acestea, jocul s-a dovedit extrem de periculos, ducând la traumatisme grave ale membrelor superioare și inferioare. Trei dintre copiii din Iași au avut nevoie de internare și de intervenții chirurgicale.
Elena Adumitroaie, profesor consilier școlar la Centrul de Asistență Educațională, subliniază că adolescenții și copiii tind să minimizeze riscurile comportamentelor lor, mai ales când acestea sunt promovate în mediile online ca fiind amuzante sau populare. Aceasta este o manifestare a lipsei de maturitate emoțională și a dorinței de integrare socială. De asemenea, aceasta atrage atenția asupra faptului că algoritmii platformelor precum TikTok promovează conținutul viral, iar provocările riscante ajung rapid la un număr mare de tineri. Astfel, presiunea socială de a participa devine mai mare, iar copiii simt nevoia de a urma aceste tendințe pentru a câștiga aprecierea și validarea grupului lor de colegi.
Cazuri similare au avut loc recent în București, Arad, Bistrița-Năsăud și Sibiu. La Bucureşti, peste 20 de copii au ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu” cu fracturi şi traumatisme grave într-o singură zi. În judeţul Arad, trei copii au necesitat intervenţii chirurgicale; la Bistriţa-Năsăud, doi elevi de clasa a VIII-a au suferit fracturi la mâini în încercarea de a imita această provocare virală; la Sibiu, trei copii cu vârste între 8 și 15 ani au ajuns la Secția de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie cu diverse leziuni.
Provocarea ”Superman” de pe TikTok bagă copiii în spital: 3 victime la Arad, 2 la Bistrița-Năsăud