Protest la Colegiul German Goethe din București, pentru susținerea conducerii. Cei trei directori ai unității de învățământ au demisionat în urma unui control al Corpului de Control al Ministerului Educației.
Profesorii nu mai predau și nici nu mai evaluează elevii, în semn de protest. Corpul de Control al Ministerului Educației este acuzat că are o atitudine umilitoare față de personalul școlii în timpul controlului desfășurat într-o manieră „discreționară și neprincipială”.
„Subsemnații, cadre didactice (români și germani) și membri ai personalului didactic auxiliar și nedidactic din Colegiul German Goethe, ne vedem nevoiți să anunțăm declanșarea unui protest, începând cu data de 18 ianuarie 2024, prin care ne exprimăm indignarea față de maniera discreționară și neprincipială a membrilor Corpului de Control al Ministerului Educației, care desfășoară, din data de 15 ianuarie 2024, un control în unitatea noastră. Manifestarea unei atitudini umilitoare față de toți colegii noștri interogați în cadrul controlului a condus la depunerea demisiei în bloc a celor trei directori ai Colegiului, ca formă de protest și de amendare față de comportamentul celor menționați.
Având în vedere cele prezentate, ne exprimăm solidaritatea cu cei trei directori, motiv pentru care declanșăm acest protest în care vom asigura supravegherea la clasă a elevilor, fără evaluare sau predare de conținuturi didactice.
Protestul va continua până la rezolvarea situației, prin reluarea funcțiilor celor trei directori ai Colegiului”, se arață în comunicatul personalului și membrilor personalului nedidactic.