fbpx

Profesor, înregistrat când hărțuia sexual o elevă: „Te aștept să dai o lucrare specială în pat”

Un profesor din Dolj a fost reţinut şi plasat sub control judiciar, după ce a fost înregistrat când hărțuia sexual o elevă, anunță Antena 3.

La clasa unde era diriginte, profesorul a fost înregistrat în timp ce îi spunea la telefon unei eleve că îi măreşte nota, dacă întreţine relaţii sexuale cu el.

Prof: Dimineață la ora 8, în Cararita Nouă te aștept.

Elevă: Pentru ce?

Prof: Să dai lucrare specială în pat. Ce poate să facă o femeie cu un bărbat gol în pat?

Elevă: Domnule, dar dvs nu înțelegeți că este hartuire sexuală?

La data de 30 mai, polițiștii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Craiova au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 66 de ani, din Municipiul Craiova, bănuit de comiterea infracțiunii de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

La data de 23 mai,  polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de o tânără de 19 ani, elevă, din Craiova cu privire la faptul că un bărbat de 66 de ani, profesor, ar fi contactat-o telefonic şi i-ar fi pretins favoruri de natură sexuală în schimbul îmbunătățirii situației școlare la materia pe care o predă.

La data de 26 mai a.c., poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului în cauză, din Craiova, în urma căreia a fost ridicat telefonul mobil care ar fi fost folosit la comiterea infracţiunii. 

În cursul zilei de ieri, bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor, iar în urma probatorului administrat a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.