În ultimii ani au fost formulate de medici, psihologi, profesori şi consilieri şcolari tot mai multe sesizări privind copiii abuzați sexual, a declarat procurorul Marian Truşcă, cel care coordonează un grup de anchetatori de la Parchetul Capitalei specializat în investigarea abuzurilor sexuale asupra copiilor. El atrage atenția că majoritatea agresorilor vin din proximitatea copiilor. Datorită sesizărilor, au fost deschise dosare penale pe numele unor pedofili. Procurorul Trușcă spune că audierile au loc acum într-o cameră specială de la Parchet, într-un mod profesionist, sub forma unui interviu, în care anchetatorii sunt foarte atenţi la emoţiile micuţilor.
„Este un trend foarte pozitiv pe care l-am remarcat în ultimii ani şi anume acela că foarte multe sesizări au început să vină de la profesionişti. Suntem din ce în ce mai mult sesizaţi de medici, de psihologi, de profesori, de consilieri şcolari. Am constituit foarte multe dosare pe baza acestor sesizări”, a declarat procurorul Marian Truşcă într-o conferinţă de presă.
El a explicat că majoritatea agresorilor vin din proximitatea copiilor, în proporţie de 70-80%, și sunt persoane cunoscute, chiar din familia restrânsă sau extinsă a minorului. De asemenea, declaraţiile date de copiii abuzaţi reprezintă baza formulării acuzaţiilor împotriva pedofililor, mai ales în cazurile în care au trecut câţiva ani de la săvârşirea agresiunii până la sesizarea organelor de anchetă.
„Avem foarte multe cazuri în ultimul timp în care ne bazăm întreaga acuzaţie pe probele pe care copilul le oferă prin declaraţie, pentru că singurul actor care poate oferi probe directe este de cele mai multe ori copilul. Agresorul, în 90% dintre cazuri, nu va recunoaşte, cel puţin în primă fază, nu avem martori oculari, nu avem alte mijloace de probă, mai ales atunci când se sesizează la 7-8 ani şi singurele probe rezultă din declaraţia copilului. Dacă sunt obţinute într-o manieră fundamentată ştiinţific, atunci aceste probe devin foarte credibile”, spune Marian Truşcă, potrivit Agerpres.
Din septembrie 2022, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti Capitalei funcţionează o cameră specială dotată cu tehnologie de ultimă generaţie de transcriere şi înregistrare audio-video, unde minorii – martori sau victime ale abuzurilor sexuale – sunt audiaţi într-un mediu prietenos şi profesionist, fără să aibă contact cu celelalte părţi implicate în anchetă, respectiv agresorii şi avocaţii acestora.
Procurorul spune că acum audierile au loc într-o cameră specială de la Parchet, într-un mod profesionist, sub forma unui interviu, în care anchetatorii sunt foarte atenţi la emoţiile micuţilor.
Trușscă a explicat că victimele pedofililor sunt în general fete, din toate categoriile de vârstă, cele mai mici având 4-5 ani. De asemenea, agresorii sexuali sunt de toate vârstele, începând de la 17-18 ani, până la 80 de ani.
Citește articolul complet pe agerpres.ro.
Cum își teroriza elevii și îi abuza sexual un profesor de istorie – rechizitoriu