fbpx

Peste 50 de profesori din Bihor rămân la catedră după împlinirea vârstei de pensionare

foto: arhivă

Peste 50 de profesori din Bihor rămân la catedră după împlinirea vârstei de pensionare.

Numărul este în creștere față de anul trecut, când 39 de profesori bihoreni au fost în această situație, dar și față de 2022, când acordul l-au primit 22 de dascăli, scrie eBihoreanul.

Potrivit legii învățământului preuniversitar, dascălii care împlinesc vârsta de pensionare pot rămâne la catedră, dar fără să devină și pensionari, până cel târziu la 70 de ani. Cererea lor trebuie aprobată de Consiliul de Administrație al școlii, iar apoi de Inspectoratul Școlar.

52 de cadre didactice din Bihor au primit aceste acorduri pentru anul școlar 2024-2025. Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească un profesor ajuns într-o astfel de situație este să aibă norma completă și dorința de a preda.

Explicația pentru creșterea numărului de profesori care preferă să rămână la catedră în loc să meargă în pensie poate avea legătură, pe lângă dorința lor de a rămâne în jurul elevilor, cu majorarea salariilor din învățământ (cu 13% din ianuarie 2024 și încă 7% din iunie).

Lista ISJ Bihor arată că 41 dintre cei 52 de dascăli bihoreni care ar putea fi în pensie, dar vor fi la catedră, predau în școli din mediul urban, unde an de an numărul de posturi scoase la examenul de titularizare este minuscul. Cinci dintre profesori predau la Colegiul Emanuil Gojdu, șase la Colegiul Iosif Vulcan, iar câte doi la Colegiul Onisifor Ghibu, Colegiul Traian Vuia ori Colegiul Mihai Viteazul.

Citește articolul complet pe eBihoreanul.

Cele mai mari cinci universități din țară protestează față de creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.