fbpx

Cele mai mari cinci universități din țară protestează față de creşterea opţională a vârstei de pensionare la 70 de ani

Cele mai mari cinci universități din România, parte din consorțiul Universitaria, au transmis un comunicat de presă prin care critică în termeni dur proiectul de lege adoptat de Guvern, prin care angajații pot rămâne în câmpul muncii până la 70 de ani, la cerere, fără a încheia un nou contrat de muncă și fără a mai putea cumula salariul cu pensia.

Reprezentanții universităților susțin că legea este una abuzivă, care încalcă autonomia universitară, relatează Digi 24.

Comunicatul este semnat de rectorii Universității București, Academiei de Sțiințe Economice, Universității de Vest, Universității „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca și Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

„Membrii Consorţiului Universitaria, alcătuit din Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timişoara, au aflat consternaţi de aprobarea, în şedinţa de guvern din 9 iunie 2021, a proiectului de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.

Autonomia universitară este garantată prin Constituţia României, iar acest drept este de necontestat şi nenegociabil. Conform acesteia, şi în concordanţă deplină cu Legea educaţiei naţionale, universităţile îşi elaborează propriile strategii instituţionale şi îşi gestionează autonom şi în interesul universităţii resursele umane.

Noi, cele cinci mari universităţi membre ale Consorţiului Universitaria, considerăm inacceptabil ca tocmai legiuitorul să încalce legea, prin intervenţia sa abuzivă într-un domeniu care aparţine exclusiv factorilor decizionali ai unei universităţi. Nimeni nu are dreptul legal să intervină şi să ştirbească, prin modificarea legislaţiei, autoritatea şi autonomia universitară.

În virtutea acesteia, nu vom accepta ca decizia privind resursele umane, implicit procesul didactic şi de cercetare din universitate, să fie exercitată din exteriorul universităţii, printr-o lege abuzivă, al cărei proiect a fost aprobat astăzi de guvern, şi care prevede ca unic criteriu şi argument o simplă cerere de continuare a activităţii la împlinirea vârstei legale de pensionare.

Este îngrijorătoare şi contraproductivă această atitudine a decidenţilor de imixtiune în asigurarea unui mediu propice stimulării calităţii şi competitivităţii în mediul academic. Universităţile trebuie să îşi definească autonom politicile de personal didactic şi de cercetare pe baza unor standarde de calitate şi criterii nediscriminatorii, aprobate de către Senatul universitar.

Continuarea activităţii după împlinirea vârstei legale de pensionare se poate realiza numai în aceste condiţii. Membrii Consorţiului Universitaria solicită imperios respectarea legală şi reală a autonomiei universitare, în spiritul promovării calităţii academice în România şi a pregătirii tot mai bune a absolvenţilor noştri”, se arată în comunicatul tranmis și semnat de rectorii celor cinci universități. 

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, proiectul de lege prin care angajații pot rămâne în câmpul muncii până la 70 de ani, la cerere. Bugetarii nu vor mai putea cumula salariul cu pensia. 

Proiectul pervede că angajaţii din sectorul public care sunt şi în pensie au obligaţia ca în termen de 30 de zile de intrarea în vigoare a legii să opteze, fie îşi continuă activitatea până la 70 de ani, cu suspendarea pensiei, sau se suspendă contractul de serviciu şi intră în pensie.

Continuarea activității bugetarilor în câmpul muncii nu este condiționată de acordul prealabil al angajatorului.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.