


Patru elevi de la unităţi de învăţământ din municipiul Braşov se numără printre cei şase tineri trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov pentru aderarea la o grupare cu caracter fascist şi utilizarea publică a unor simboluri naziste, potrivit informaţiilor obţinute de Educaţie Privată.
Potrivit procurorilor, inculpaţii — A.C. (20 de ani), V.D. (22 de ani), P.M.C. (17 ani), T.D.S. (17 ani), E.B.A. (16 ani) şi S.L. (16 ani) — au aderat la o grupare care promova ideologia nazistă. Aceştia au susținut-o atât prin întâlniri şi activităţi comune, cât şi prin postări şi repostări pe Instagram, vizibile şi altor utilizatori. Ancheta a mai arătat că membrii grupului discutau despre realizarea unor înscrisuri cu caracter extremist în spaţiul public şi despre recrutarea de noi membri.
În mediul online au fost identificate fotografii în care cinci dintre inculpaţi execută salutul nazist, pozează alături de un drapel cu însemne naziste sau poartă obiecte de vestimentație cu simboluri precum steaua celtică, insigna SS sau Crucea de Fier.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Radu, a declarat pentru Educaţie Privată că patru dintre inculpaţi sunt elevi la școli din municipiu. Astfel, P.M.C., domiciliat în comuna Hărman, este elev în clasa a XI-a la un liceu cu profil vocaţional din Braşov. E.B.A., domiciliat în municipiul Braşov, este elev la un colegiu tehnic din oraş, iar T.D.S., tot din Braşov, este elev în clasa a X-a la un alt colegiu tehnic braşovean. S.L., deşi are domiciliul în oraşul Uricani, judeţul Hunedoara, urmează cursurile clasei a X-a tot la un colegiu tehnic din Braşov.
Inculpaţii sunt cercetaţi pentru „iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup”, precum şi pentru „utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe”.
Faţă de cinci dintre cei şase inculpaţi au fost dispuse măsuri preventive. A.C. şi V.D. se află în prezent sub arest la domiciliu, în timp ce P.M.C., E.B.A., T.D.S. şi S.L. sunt cercetaţi sub control judiciar.
Faptele, comise între anul 2025 şi 11 iunie 2026, au fost documentate cu sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Braşov. Rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, a fost trimis Judecătoriei Braşov, instanţă care urmează să se pronunţe asupra vinovăţiei celor şase tineri.
Franța, obligată să refacă legea care interzice accesul copiilor la rețelele de socializare