fbpx

O tabără mănăstirească din programul ”Copii și părinți la altar”, dată exemplu de Ligia Deca

Ligia Deca, ministra Educației, a dat ca exemplu de bune practici o tabără pentru elevi, organizată la Mănăstirea Putna, în cadrul programului ”Copii și părinți la altar”.

Programul a fost  inițiat de Inspectoratul Județean Școlar Suceava și organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Ministra remarcă faptul că în tabăra „Mai aproape de Cer” elevii ”își consolidează valorile moral-creștine”.

Ce spune Ligia Deca:

Tabăra de vară „Mai aproape de Cer”, de la Schitul Salaș al Mănăstirii Putna, își merită din plin numele.
Atunci când am fost invitată de copii să iau parte la jocurile lor, am știut că îmi vor transmite din energia și veselia pe care ei o emană constant aici. Acești copii mi-au reamintit că fiecare moment al zilei poate fi transformat cu ușurință într-unul memorabil.

Arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, mi-a explicat că aici vin zeci de copii din Sălaș și din satele din împrejurimi. Ei participă la activitățile de vară și învață, prin jocuri, să-și dezvolte abilitățile de comunicare, imaginația și creativitatea. În paralel, cu ajutorul voluntarilor, elevii își consolidează valorile moral-creștine.

Am înțeles, astfel, cum este organizată o tabără de vară în vârful muntelui și care sunt eforturile depuse pentru ca fiecare copil din zonă să simtă farmecul vacanței mari. Tabăra este parte a programului „Copii și părinți la altar”, inițiat de Inspectoratul Județean Școlar Suceava și organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.