fbpx

O fetiţă de doi ani a stat ore în şir pe podeaua grădiniței, cu insuficiență respiratorie, fără ca personalul să-i acorde ajutor

O fetiță de doi ani şi cinci luni a stat ore în şir pe podea la o grădiniţă privată din Sectorul 6, cu insuficiență respiratorie

Poliţiştii din Bucureşti au deschis un dosar de cercetare penală, pentru neglijenţă în serviciu, după ce au fost sesizaţi de părinţii unei fetiţe de doi ani şi cinci luni care a stat ore în şir pe podea la o grădiniţă privată din Sectorul 6, cu insuficiență respiratorie, fără ca personalul să-i acorde ajutor sau să-i contacteze.

Potrivit News.ro, copilul a fost dus la spital, fiind internat.

Mama unor gemene de 2 ani şi jumătate a relatat, pe Facebook, că fetele ei frecventau o grădiniţă privată din Sectorul 6, iar în 22 septembrie una dintre ele a fost preluată în stare gravă de la personalul grădiniţei, preecizează News.ro.

”Atunci a constatat că are respiraţia rapidă şi sacadată, nu poate să stea în picioare şi abia ţine ochii deschisi. Am ajuns cu ea la camera de gardă, unde medicii au constatat că se află în insuficienţă respiratorie, i-au dat oxigen şi aerosoli cu ventolin din 20 în 20 minute si au internat-o in spital. (…) Privind înregistrările video am observat că, după ora 15:30, copilul a zăcut pe jos la orizontală, doar se mai târa puţin dintr-un loc în altul, timp în care ceilalţi copii se jucau voioşi în jurul ei. În acest timp 4 (PATRU) „doamne” au intrat pe rând în camera de activităţ,i nu pentru a verifica starea copiilor ci pentru a butona telefoanele. (…) După aproximativ ora 16:10, până când am preluat-o la 17:45, Anastasia a zăcut pe jos în mijlocul clasei, fără să se mai mişte”, a scris femeia pe Facebook.

Ea a mai transmis că fondatoarea grădiniţei i-a promis că va reveni cu un punct de vedere, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Părinţii fetiţei au depus plângere la Poliţie, în 2 octombrie.

fetiță insuficiență respiratorie fetiță insuficiență respiratorie

6 comments

  1. Silvia spune:

    Mai este ceva de comentat? Cată nesimtire poate sa existe? Cata indolentă! Direct in puscărie le este locul. Inclusiv „doamna” patroană. Un om de rând muncește pe brânci pt binele copilului iar scursurile societatii se imbogatesc si te sfideaza si isi bat joc.

  2. Cucu spune:

    Angajați pe bază de relați , nepotism …… cine să acorde prim ajutor când toți sunt angajați pe pile din 10 angajați poate există 1 persoană care știe sau are cunoștințe de prim ajutor . Trăim într-o țară fără legi

  3. Ovidiu spune:

    Vai de capu vostru cu grădinița și restul private, voi nu va da ți seama, ce e privat nu i ok, treziți va

  4. Ioana spune:

    Duceti va copii liniștiti la grădinițe de stat ca sunt m ai ok și nici nu da ți mult

  5. Marius spune:

    Păcat, ca oameni plătiți cu sume de bani peste medie din banii publici tratează viitorul astfel. Se mai cred și mame unele dintre ele .
    :::((((((

  6. Vera spune:

    Bunicuțele noastre creșteau câte 10 copii și munceau la câmp iar acestora le-a fost greu sa ia copilașul în brațe și să cheme o salvare? Rușine să vă fie! La sapa cu voi! Nu la aer condiționat și iarna la căldură

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.