O acreditare externă înseamnă în primul rând o recalificare a profesorilor, spune directoarea C.N. ”Andrei Șaguna”

ID 397706630 | Andrei Saguna College © Paulmalaianu | Dreamstime.com

Carmen Tănăsescu, directoarea Colegiului Național ”Andrei Șaguna” din Brașov, a explicat că efortul școlii de a obține acreditare pentru Bacalaureatul Internațional a implicat, în primul rând, o recalificare a profesorilor.

Am mers pe varianta Bacalaureatului Internațional Diploma Programme, deci strict clasele a XI-a și a XII-a. Acreditare pe care am reușit-o după un interval de timp de un an. Cam așa a fost munca, pentru că munca pentru o acreditare externă înseamnă în primul rând o recalificare a profesorilor.

Nu există posibilitatea de a preda într-o variantă de Diploma Programme Bacalaureat Internațional fără o acreditare internațională. Ea este obligatorie pentru absolut toți colegii care doresc să predea în sistem. În consecință cu aceasta am debutat, și anume am acreditat paisprezece profesori, în funcție de subiectele la care ne-am gândit, la momentul respectiv”, a explicat directoarea Carmen Tănăsescu, în cadrul webinarului pe tema pilotării planurilor-cadru alternative, organizat de Ministerul Educației și Cercetării.

Am ales bine. Avem poate cel mai mare număr de subiecte acreditate la nivel național la ora actuală. Cu alte cuvinte, elevii au posibilitate de a alege exact ceea ce își doresc. Dacă, bineînțeles, vor să meargă pe bacalaureatul internațional, care nu este deloc ușor de susținut, de finalizat. Noi am început, după acreditare cu douăzeci de elevi. La ora actuală am rămas în cursă cu nouă, deoarece și-au dat seama că efectiv o parte dintre ei nu pot să finalizeze așa cum și-ar fi dorit un examen de bacalaureat dificil. Discutăm despre șase examene, trei high level, trei standard level.

Cele trei pe care trebuie să le dai high level obligatoriu trebuie să fie din zone diferite, deci limbă și literatură, matematică, științe sau științe sociale, deci zona aceea, om și societate, respectiv arte. Noi, la ora actuală, putem spune că suntem mulțumiți de echipa care se îndreaptă înspre luna mai. Deci, după doi ani de pregătire, avem această echipă pe care sperăm să o avem fericită în luna mai, cu examenele luate”, a mai spus directoarea C.N. ”Andrei Șaguna”.

C. N. „Andrei Șaguna” din Brașov, prima școală de stat din România aprobată ca Școală Internațională Cambridge

Foto: ID 397706630 | Andrei Saguna College © Paulmalaianu | Dreamstime.com

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.