


Un grup de copiii români din diaspora a vizitat, luni seară, Palatul Cotroceni, și au dialogat cu Președintele României. Nicușor Dan i-a îndemna pe tineri să rămână în țară pentru studiile universitare, în loc să plece imediat după liceu în străinătate.
„Sfatul meu personal este să nu plecați după clasa a XII-a în Vestul Europei, ci să plecați poate cu masteratul”, le-a spus el zecilor de adolescenți prezenți la întâlnirea de la Palatul Cotroceni.
Evenimentul a avut loc în Sala Unirea, în cadrul Programului de Tabere „ARC”, ajuns la cea de-a XVI-a ediție, care reunește anual copii și tineri români din afara granițelor. Tinerii au vizitat Palatul și Grădina Cotroceni, apoi au avut ocazia să-i adreseze șefului statului întrebări timp de aproape o oră.
„Primii ani de studii sunt foarte importanți și sunt cei care te leagă afectiv de locul în care studiezi. Eu am lucrat la București trei ani și am zis că la București vreau să locuiesc. Dacă aș fi lucrat la New York, ce aș fi făcut?”, a spus Nicușor Dan, arătând importanța legăturilor emoționale cu țara.
Tinerii prezenți la Cotroceni l-au întrebat pe președinte despre parcursul său profesional, despre ce înseamnă să fii politician și ce sfaturi le-ar da celor care se gândesc la o carieră în acest domeniu.
„Trebuie să conștientizezi ce aduci tu societății, cred că în politică cu atât mai mult”, a răspuns președintele, adăugând că cele mai importante aptitudini ale unui om politic sunt „munca și tenacitatea”, a explicat Nicușor Dan.
Întrebat de ce a ales să candideze la Președinție, Nicușor Dan a spus sincer: „Nu mi-am dorit. Mai întâi am vrut să fac matematică, apoi am văzut că se demolau case și m-am făcut ONG-ist”.
Șeful statului a povestit cum a trecut de la activism civic la administrația locală, iar apoi la cel mai înalt nivel al funcției publice. „Acum încerc să folosesc toate lucrurile pe care le-am învățat de-a lungul timpului cu meseria asta și e o mare responsabilitate să fiu aici”, a precizat Nicușor Dan.
Președintele i-a încurajat pe tinerii din diaspora să se gândească serios la o carieră sau la un viitor în România: „În România sunt foarte multe lucruri de făcut. Trebuie să ajungem la momentul în care orice român din diaspora să se bazeze pe țara sa.”
În încheiere, Nicușor Dan a făcut fotografii cu participanții, răspunzând cu răbdare cererilor de poze și continuând discuțiile informale minute bune după încheierea oficială a evenimentului.
Programul „ARC” este organizat anual de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și oferă tinerilor din diaspora oportunitatea de a descoperi România, de a interacționa cu alți români din întreaga lume și de a se reconecta la cultura și valorile naționale.