


Mircea Bertea, președinte al Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România și consilier onorific al ministrului Educației, afirmă că educația remedială nu este o practică nouă în învățământ.
”Știm că, de când există învățământul, profesorii, învățătorii, cei care și-au făcut meseria cu pasiune și vocație, au făcut educație remedială, pentru că ea a fost și este necesară, având în vedere că fiecare copil este diferit, învață diferit, în ritmuri diferite are condiții diferite acasă și că, într-o clasă de 24-26-30 de elevi, învățătorul sau profesorul nu poate lucra în același timp cu toți, individual. Deci, de când există învățământul, învățătorul sau profesorul au făcut educație, învățare remedială, numai că n-a numit-o așa și noi le numeam <consultații>”, a afirnat profesorul Bertea, în cadrul emisiunii ”Viitor pentru România”, realizată de Nicoleta Călugăreanu la Prima News.
”Știm că au fost obiecții și la această sintagmă, pentru că ea duce cu gândul la ideea că acceptăm situațiile în care în învățământ lucrurile nu merg cum trebuie și atunci repartizăm ore suplimentare pentru a repara, pentru a reface ceea ce nu se face cum trebuie. Dar sintagma <învățare remedială> este una obișnuită, există în științele educației și e necesară pentru optimizarea educației, categoric”, a adăugat cadrul didactic.
”În ultimul timp, segregarea aceasta socială foarte mare în România, și nu numai la diferența între sat și oraș, dintre urbanul dezvoltat și ruralul subdezvoltat, dar chiar și la nivel de oraș, prin explozia aceasta de after-schooluri sau semiinternate, cum se numesc, a dus la o realitate pe care ministerul a recunoscut-o și a încercat să o rezolve oarecum”, a explicat profesorul Mircea Bertea.