


Primarul comunei Socond, județul Satu Mare, și două directoare de școli din localitate au fost plasați sub control judiciar într-un dosar penal care vizează modul în care au fost cheltuiți banii publici destinați programului „Masă Sănătoasă”.
Cele trei persoane sunt inculpate alături de administratorul unei firme de catering, potrivit informațiilor publicate de PresaSM. Măsurile au fost dispuse de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. În cazul primarului și al celor două directoare, controlul judiciar ar include și interdicția de a-și exercita, temporar, funcția sau profesia în legătură cu care sunt cercetați, relatează sursa citată.
Dosarul „Masă Sănătoasă” a devenit public în luna mai 2026, când procurorii au efectuat opt percheziții domiciliare la Primăria Socond și la unități de învățământ din comună.
Anchetatorii verifică suspiciuni de obținere ilegală de fonduri, delapidare și fals intelectual, în legătură cu implementarea Programului Național „Masă Sănătoasă”.
Potrivit informațiilor prezentate la momentul perchezițiilor, procurorii suspectează că ar fi fost achitate din bugetul de stat mai multe meniuri decât numărul elevilor prezenți efectiv la cursuri. Anchetatorii verifică dacă documentele ar fi indicat un număr de porții mai mare decât cel livrat în realitate.
Procurorii urmează să stabilească inclusiv numărul efectiv de meniuri livrate, numărul celor decontate și rolul pe care l-ar fi avut fiecare dintre persoanele cercetate în întocmirea, verificarea și aprobarea documentelor.
Cele patru persoane beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Bugetul pentru programul național „Masa sănătoasă” pentru elevi și preșcolari crește cu 34%