fbpx

Marius Nistor: Mișcarea se radicalizează. Pentru prima dată nu am nici o soluție

sursă imagine: Antena 3

Liderul FSE Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat, marți seara, la Antena 3, că mișcarea de protest a profesorilor se radicalizează.

”Greva continuă de marți încolo. Câtă vreme colegii  noștri au spus că nu sunt mulțumiți, că nu cred în nici un acord, va continua această grevă.  Pentru prima dată nu am nici o soluție.

Totul depinde strict de ce doresc colegii noștri. Este vorba de ceea ce cred oamenii. Au fost ignorați atât amar de vreme. Sunt puțin dispuși să mai asculte ceva. Am ajuns în situația prin amânări repetate, mișcarea se radicalizează. Este dreptul oamenilor să facă așa ceva. Este dreptul lor”, a declarat Nistor la Antena 3.

La ieșirea de la negocierile care au avut loc la Palatul Cotroceni, sindicaliștii au spus că președintele Klaus Iohannis a afirmat că va gira un acord, dacă acesta va exista. Însă până atunci greva continuă: „nu facem niciun pas înapoi”.

Emiterea unui act normativ prin ordonanță de urgență nu este posibilă, le-a spus președintele reprezentanților profesorilor, „dar se angajează, în cazul în care se va întâmpla vreun acord, îl va gira domnia sa”, au declarat liderii dinsicali la finalul discuțiilor, care au durat mai bine de o oră. 

„Șefii majorității coaliției de guvernare” ar trebui să ajungă la acel acord, „pentru că este un acord politic pe care șeful statului s-a oferit să-l gireze și să garanteze punerea lui în aplicare. În acordul respectiv ar trebui prinsă grila de salarizare pe care am negociat-o cu Ministerul Educației, care ar trebui să plece de la acel reper foarte important: salariul debutantului să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie”, a declarat Marius Nistor, președintele FSE.

Premierul își dorește un astfel de acord, a mai spus Nistor, „dar mai departe este vorba de ceea ce își doresc colegii noștri. Ei trebuie să creadă că hotărârea oamenilor politici va fi dusă la îndeplinire”. El a mai adăugat că până atunci „nu facem niciun pas înapoi”.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.