Simion Hăncescu, liderul FSLI, le-a transmis, în seara aceasta, membrilor de sindicat din teritoriu o informare despre discuțiile care au avut loc la Palatul Cotroceni.
Educație Privată a obținut textul informării și îl publică integral:
Stimați colegi.
Astăzi am avut o discuție cu Președintele României. Domnia să a spus că este la curent cu solicitările noastre.
1. Am spus Președintelui României că oamenii nu agrează acordarea acelor prime, solicitarea oamenilor fiind acordarea unei majorări salariale, varianta fiind aplicarea art.12 din Legea 153/2017, adică, coeficientul de multiplicare”1” să fie egal cu 3000 și nu cu 2500 cât este în prezent. Răspunsul a fost că această varianta nu se poate, având în vedere impactul bugetar și constrângerile impuse de organismele europene;
2. Referitor la revendicarea principală și anume emiterea unui act normativ care să conțină explicit faptul că în nouă grilă de salarizare salariul profesorului debutant va fi egal cu salariul mediu brut pe economie, domnul Președinte a spus că nu se poate da o OUG, singura variantă fiind aceea de a încheia un Acord în care să apară acest principiu și alte elemente care țin de grila de salarizare din învățământ, acord pe care să-l gireze domnia să și angajându-se că se va implică în respectarea lui. Am spus că oamenii vor o OUG publicată în MO. Președintele României a recunoscut faptul că este o problemă în ceea ce privește salarizarea în învățământ și trebuie găsită o soluție pentru că greva să înceteze. Am spus domnului Președinte că greva este declanșată de oamenii din sistem și numai ei decid când încetează, angajându-ne că vom comunica oamenilor cele discutate la Palatul Cotroceni;
3. Astăzi am avut o discuție și cu Premierul României, domnul Nicolae Ciucă, discuție la care a participat și ministrul educației, doamna Ligia Decă. Domnul Nicolae Ciucă s-a angajat că principii legate de grilă de salarizare pentru educație să fie cuprinse într-un Memorandum al Guvernului României publicat în MO.
În aceste condiții, având în vedere că revendicările nu au fost încă soluționate, greva continuă.
Simion Hancescu