


Liliana Romaniuc, profesoară de matematică și președinta Asociației Române de Literație, atrage atenția că în România evaluarea elevilor se face pe modelul „se dă” și „se cere”, adică nu este centrată pe aplicarea cunoștințelor în viața reală.
„Noi facem evaluarea în termeni de <<se dă>> și <<se cere<<. Cam așa sună problemele noastre. Sau, în fine, nu vreau să generalizez, pentru că sunt profesori care au mai schimbat lucrurile, dar în general, copiii au această așteptare, inclusiv părinții. Se dă și se cere. Dar viața nu este cu <<se dă>> și <<se cere>>.
În viață trebuie să intuiești, să gândești, să discerni, pentru că nu ți se dă pătratul, de exemplu. Ți se dă o suprafață care are și un segment de cerc, care are și un dreptunghi, și un trapez și așa mai departe. Și tu trebuie să te gândești ce anume ai de făcut acolo, să cauți soluția. Asta înseamnă să te duci către ceea ce tu ai învățat”, a declarat Liliana Romaniuc, în emisiunea „Starea educației”, difuzată de Radio Iași.
„PISA nu măsoară ce știe un elev în acord cu un anumit curriculum național, ci ceea ce poate să facă elevul cu ceea ce a învățat. Deci, sunt competențe până la urmă de viață, absolut generale, de care ai nevoie în viața de zi cu zi, indiferent unde te-ai născut, dacă te-ai născut în Singapore, știm cât de sus sunt țările asiatice la aceste testări, sau în Estonia, care este țara din Europa, în ușoară scădere, nesemnificativă, dar totuși este acolo, în top.
Repet, PISA măsoară abilitatea aceasta de a aplica și de a folosi în viața de zi cu zi ce ai învățat, ca să aibă sens să vii la școală, a explicat profesoara.