


Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) găzduiește o discuție-dezbatere online organizată de Secția de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie a Academiei Române, despre rezultatele sistemului național de educație la testarea PISA 2025.
Evenimentul va avea loc vineri, 18 septembrie 2026, începând cu ora 13:00, și va fi transmis pe paginile oficiale de Facebook și YouTube ale UBB.
Dezbaterea își propune să ofere o primă evaluare, realizată „la cald”, dar într-un cadru riguros, a rezultatelor PISA 2025 și a semnificației acestora pentru sistemul românesc de educație. Discuția va reuni miniștri cu experiență în elaborarea și implementarea politicilor educaționale și a reformelor curriculare, precum și specialiști în evaluare și testare educațională, inclusiv în domeniul PISA.
La eveniment vor participa foștii miniștri ai educației naționale:
Lor li se vor alătura următorii specialiști/experți:
Formatul panelului va fi unul restrâns, pentru a permite, într-un interval de timp relativ scurt, o discuție articulată asupra rezultatelor PISA 2025, a factorilor care le pot explica și a implicațiilor pe care acestea le pot avea pentru politicile și practicile educaționale din România.
Discuția-dezbatere va dura aproximativ 50 de minute, iar publicul va putea transmite întrebări prin secțiunea de comentarii. Acestea vor fi preluate în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri de aproximativ 15 minute.
Evenimentul deschide o serie de demersuri dedicate analizei rezultatelor PISA 2025. La o dată care va fi anunțată ulterior, Academia Română va organiza, în format hibrid, un eveniment cu participarea unui număr mai mare de experți, destinat unei analize aprofundate și mai ample a rezultatelor testării și a implicațiilor acestora pentru sistemul național de educație.l, precizează UBB.