fbpx

ISJ Constanța, anchetă în liceul de unde a apărut tabelul cu bani pentru cadouri și fondul clasei

Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța

O echipă de inspectori şcolari face luni verificări la Colegiul Naţional Pedagogic ‘Constantin Brătescu’, după ce Asociaţia Elevilor din Constanţa a sesizat că la unitatea de învăţământ s-ar strânge bani de la elevi pentru fondul clasei şi cadouri, a informat conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, citată de AGERPRES.

„Aşa cum am procedat şi în cazuri similare anterioare, vom analiza situaţia şi vom lua orice măsură se impune. Apreciez faptul că, spre deosebire de incidentul de la Liceul Teoretic Callatis Mangalia, ne-au fost transmise informaţii concludente înainte să demarăm ancheta noastră. La ora 12,12 a fost primită pe e-mailul IŞJ Constanţa petiţia AEC”, a anunţat şeful ISJ Constanţa, Sorin Mihai.

Potrivit acestuia, în acest moment o echipă de inspectori şcolari se deplasează la Colegiul Naţional Pedagogic ‘Constantin Brătescu’ din municipiul Constanţa, pentru a ancheta cazul.

„I-am solicitat conducerii şcolii să demareze o anchetă pentru a identifica: – persoana care a întocmit tabelul; – persoana care ar fi strâns sumele de bani; – cui aparţin semnăturile din tabel; – cine a solicitat sumele de bani şi în ce scop; – dacă în strângerea de fonduri sunt implicaţi elevi sau angajaţi ai unităţii de învăţământ. În funcţie de datele care vor fi puse la dispoziţie, vom reveni cu precizarea măsurilor luate şi cu toate concluziile anchetei”, a spus inspectorul şcolar general.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a publicat un tabel cu sume de bani pentru cadouri și fondul clasei, strânse de la elevi la un liceu din Constanța.

AEC a solicitat Inspectoratului Școlar Județean Constanța să trimită o comisie de verificare.

Sumele colectate sunt de 30 de lei/elev pentru fondul clasei, și 60 sau 30 de lei/elev pentru cadouri. Din tabel reiese faptul că au fost colectați în total cel puțin 1800 de lei. Amintim faptul că solicitarea sumelor pentru fondul clasei/școlii/cadouri/xerox este complet ilegală.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.