fbpx

Inspectori, inspecții și inspectorate

de Marcel Bartic, profesor inspecții

Încep prin a vă ruga să nu vă enervați încă de la titlu. Măcar aveți puțintică răbdare până pe la jumătatea textului dacă,  până la sfârșit, nu vă mai puteți abține să nu dați cu articolul ăsta de toți pereții. Pentru că, foarte probabil, o veți face. Nu dă satisfacție nimănui, din orice tabără ar face parte. 

E clar, după reacția pe care ați avut-o deja, că instituția inspectoratului școlar nu are o imagine prea grozavă la nivelul percepției publice. Printre profesori, e bau-bau-ul de serviciu. Printre părinți, e clădirea aia în care se depun niște dosare. Nici directorii care, vorba aia,  ar trebui să aibă o colaborare strânsă cu inspectoratul școlar, nu se pot abține să nu facă din această instituție țapul ispășitor pentru toate neajunsurile din școală. E vreo hârtie ceva de făcut? Nu știu, domne,  așa ne-au spus de la inspectorat. Sunt probleme cu niscaiva dosare, încadrări, termene? Ați ghicit, de la inspectorat ni se trage, ăia sunt de vină,  habar n-au de capul lor. Și, uite așa,  te întrebi uneori ce doză de masochism trebuie să aibă oamenii ăia care lucrează acolo, de stau benevol și nesiliți de nimeni pe post de sac de box pentru toate frustrările din învățământ. 

Ia să dăm noi oleacă deoparte stratul de generalizări și simplificări de pe acest subiect și să-l vedem așa cum e. În organigrama goală. 

Pentru o înțelegere mai cuprinzătoare a fenomenului, vă propun să defalcăm analiza pe trei direcții: cine sunt (și ce nu sunt) inspectorii școlari. Ce este (și ce ar trebui să fie) inspecția școlară și care (mai) este rolul inspectoratului școlar. 

Înainte de a înjura un inspector școlar, eu aș spune să ne uităm și la cine o face. De ce o face. De multe ori, noi, profesorii, mascăm incompetența, neștiința sau chiar reaua-voință, dând vina pe inspector. Lasă,  domne,  știu eu, a avut ceva cu mine, nu i-am picat cu tronc încă de la consfătuirea din toamnă și nici nu i-am dus nimic de sărbători, de aia mi-a pus notă mică la inspecția de definitivat. Ce sa vezi, sunt inspectori care chiar nu au nevoie de nimicul ăla al tău. Pe care-l duci în virtutea unor cutume nocive, toxice pentru demnitatea ta profesională,  pe care le perpetuezi inconștient și crezi că-ti va fi mai ușor la o inspecție. Nu. Dacă omul ăla se întâmplă să fie un profesionist adevărat (și sunt, vă asigur) îți va spune verde în față tot ce are de spus. Și știi ceva? Îți face un bine. Iar tu, dacă ai un minimum de inteligență, ai să bagi la cap să nu mai repeți greșelile alea pe care le faci la clasă. Ca să-i bagi pe toți inspectorii în aceeași găleată a mediocrității e o greșeală. 

Am cunoscut oameni competenți,  onești și pedagogi de excepție. Unii sunt autori de manuale, de programe școlare, studii de specialitate, au mai văzut școli prin țări mai răsărite ca a noastră. Oamenii ăia știu ce spun când îți dau un sfat. Aș spune să fii recunoscător dacă nimerești unul dintr-asta. Până la urmă, să nu uităm, inspector școlar a fost și  Mihai Eminescu. 

Asta nu înseamnă,  desigur, că s-a îngrămădit floarea intelighenției în funcția de inspector. Politizarea acestei instituții a permis popularea inspectoratelor cu o faună dubioasă, mustind a prostie și oportunism. A, îi ghicești ușor. Profilul prostului solemn. Fojgăiesc toată ziua câte o hârtie în mână,  cu o mutră de parcă ar fi cel puțin Proclamația de Independență. Habar n-au de legislație,  de management,  de proceduri elementare. Totul, dar totul, până trebuie să vorbească în public. Vă jur că  în urmă cu niște ani, am adormit buștean  la o ședință cu directorii. Bine,  poate chiar buștean nu, dar de ațipit un pic tot am comis-o. Serios, întotdeauna m-am întrebat, partidele astea când își trimit pilele prin inspectorate,  nu găsesc și ei pe cineva mai de Doamne-ajută, în stare să scoată coerent niște cuvinte pe gură? Să aibă sens, logică și,  dacă se poate, să  nu citească cuvânt cu cuvânt de pe o prezentare PowerPoint? Care, oricum, era acolo în fața noastră. De fapt, nu, stați,  mi-am răspuns singur. Prostul solemn e și obedient. Ușor de controlat. De aia e acolo. Pentru că răspunde ușor la comenzi. Dacă n-ar fi în joc educația a sute de mii de copii din țara asta,  care depind de deciziile luate de acești incompetenți,  vă jur că aș râde în hohote.

Inspecția școlară. V-a cam luat cu călduri,  este? Inspecția școlară este de mai multe feluri. De specialitate, tematică, generală, ptiu, m-am trezit vorbind ca-n manualele de pedagogie și e ultimul lucru pe care vreau să-l fac. Ca s-o scurtez,  avem nevoie de inspecții. Rolul inspecției școlare este de îndrumare și control. Fix în ordinea asta. Sunt profesori debutanți,  la început de drum, care au nevoie de un sfat bun, o recomandare, un model, un exemplu de gestionare a clasei în momentele mai dificile. Sunt profesori în vârstă care au rămas ancorați în metodele tradiționale, nu reușesc să se desprindă de anumite atitudini față de elevi, nu sunt obișnuiți să folosească și să înțeleagă rolul tehnologiilor moderne la clasă,  iaca unde e binevenită o inspecție. De îndrumare. Sau avem cazuri de profesori care nu fac nimic la clasă,  sunt agresivi în raport cu elevii, conflictuali, instabili emoțional sau depășiți cu totul de responsabilitățile care le revin. Ia să vedeți ce bine ar prinde o inspecție zdravănă, de control, în urma căreia îi spui onest omului, colega, nu e foarte în regulă ce faci tu acolo,  uite, hai să vedem cum reparăm lucrurile, spre exemplu, eu ți-aș recomanda asta, asta și asta. Nu vrei? Ce frumos,  am citit un anunț ca e nevoie de vânzători la Mega Image, n-ai vrea tu să faci un curs de conversie profesională? Da, și ce dacă ești titular? Copiii din băncile alea nu sunt obligați să piardă niște ani de formare pentru că nu-ti poți controla tu nervii la catedră. 

V-am convins? Da? Ce bine. Acum hai să și facem genul ăsta de inspecții. Singurele pe care le-am mai văzut că sunt făcute în nota asta sunt cele de specialitate. Adică atunci când își dă omul câte o inspecție de grad. Primul care trebuie să facă aceste inspecții este, nu, n-ați ghicit,  nu e inspectorul. Le poate face, sigur, și el. Dar primul e directorul. Apoi șeful de catedră și responsabilul CEAC. Să mă ierte cititorii mai puțin avizați, CEAC nu e o înjurătură, e Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității. Da, ei sunt primii care trebuie să intre la clasă pentru a verifica,  superviza, îndruma sau, penaliza, acolo unde e cazul. Într-o școală care e școală nu provider de diplome, există interasistențe, își mai intră lumea la ore, mai împărtășesc din experiență, bune practici, metode și strategii didactice. Dar să revenim. La inspecții. Dacă rămânem în stadiul în care ameninți o școală cu câte o inspecție generală la nu știu câți ani, faci prăpăd pe moment și uiți că profesorii ăia mai există pe lumea asta, n-ai făcut nimic. Dacă nu faci îndrumare mai întâi și nu te asiguri că omul ăla știe ce se așteaptă de la el,  dacă faci verificări numai la documente și nu te uiți un pic și la ce face omul ăla cu copiii, inspecția generală e apă de ploaie. Singurul ei efect e acela că profesorii își vor aminti de ea ca de o experiență urâtă, din care nu au învățat nimic. După care se vor întoarce la vechile lor metehne.

În acest caz, care mai e rolul inspectoratelor școlare? Bună întrebare. Ar trebui să și-o pună și ei din când în când. Ca să-l parafrazez pe Fericitul Augustin, dacă nu-i întreabă nimeni, parcă ar ști. Dacă-i întreabă cineva, nu mai știu. Inspectoratele s-au transformat într-un monstru birocratic cu rol de releu al deciziilor care vin de la minister. Puțini sunt inspectorii care să mai aibă un pic de spirit de inițiativă,  să se implice în tot felul de proiecte, să dea mai departe profesorilor pe care-i păstoresc ceva din experiența și viziunea lor despre educație. În cea mai mare parte, activitatea inspectoratului se rezumă la documente,  numere de înregistrare,  dosare, ștampile, iar dosare,  baze de date și ștampile. Da, știu c-am mai zis o dată, am rămas eu cu sechele. Ăsta să fie rolul inspectoratului școlar? Păi, parcă îi înțeleg pe cei care cer desființarea inspectoratelor școlare. Pentru că încă nu au fost convinși că rolul lor este altul decât acela de a face hârtii și de a asigura posturi călduțe pentru tot felul de neica nimeni cu spate politic. Pe de altă parte, în această etapă istorică a învățământului românesc, încă este nevoie de inspectorate.

Școlile nu au maturitatea necesară de a-și asuma responsabil autonomia pe care o au deja prin lege. Încă nu au ieșit din postura de simpli executanți ai unor directive care vin din instituțiile superioare ierarhic. Și atunci e nevoie de cineva care să facă,  ce să facă,  cum să facă, am uitat ce, vai de mine, a, stați că mi-am amintit.

Îndrumare. Și control.

Dar nu ca până acum. Ia luați-i pe inspectorii ăia de care vă povesteam la început. Clonați-i, înmulțiți-i, habar n-am, și dați-le ca sarcină să facă mentorat cu profesorii. Luați-le hârtiile de pe cap, serios, nu asta e treaba lor. Lăsați-i să meargă prin școlile noastre, să aibă timpul, energia și autoritatea necesară să fie alături de profesori. Să-i asiste la ore, să-i învețe ce sunt alea proiecte didactice și planificări,  de ce e nevoie de ele, cum îți organizezi munca, cum faci evaluarea, motivația pentru învățare,  managementul conflictelor, relația cu părinții,  of, mă opresc,  că văd că nu mai rezistați mult.

Nu e nevoie să inventam apa caldă. Trebuie doar să dăm deoparte tot balastul pe care indiferența,  instabilitatea din aceste instituții și,  mai ales, amestecul politic, au distrus o instituție care, în principiu,  are un rol important în viața școlii. În toate țările din lumea asta, există un soi de inspectorat școlar. 

Atât că pe-acolo le e mai clar că munca lor are, finalmente, un singur obiectiv. O educație cât mai bună dată copiilor. 

inspecții inspecții inspecții inspecții inspecții inspecții inspecții 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.