


Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a transmis de Ziua Națională un mesaj în care îndeamnă la crearea de punți între părțile din societate cu viziuni și opinii diferite.
”Țara, definită în esență prin teritoriu și limbă, este a tuturor românilor, indiferent unde ne situăm în divergențele și polarizările dintre noi. Am vorbit, poate, primul, ca psiholog, despre neîncrederea interpersonală în țară și despre cum vom ajunge la aceste polarizări, în urmă cu peste un deceniu, dar nu s-au luat măsurile necesare și am ajuns astfel la situația în care, antagonizați, forțăm acum țesutul social dintre noi, punând la risc întreaga țară.
Iar țara trece, în 2025, poate, prin cel mai periculos an de după Revoluția din 1989. Dacă în prima jumătate a anului ne-am confruntat cu o criză politică majoră (în context de austeritate economică), în a doua jumătate am intrat într-o criză fiscal-bugetară, cu potențial de a ne bloca funcționarea. Am mai avut în această perioadă astfel de crize, dar parcă niciodată atât de legate și într-un context internațional atât de periculos la rândul lui – un război la graniță și redefinirea instituțiilor democratice și ordinii internaționale”, afirmă Daniel David.
”De aceea, este important, fără să ne anulăm valorile și opiniile care ne despart – lucruri normale într-o democrație și care protejează țara, în condițiile în care dacă X dă greș, non-X rămâne! -, să creăm punți între noi, prin respect și solidaritate când e vorba despre români și România. Numai astfel vom putea avea o rețea națională care protejează țara în această perioadă complicată și care susține securitatea și dezvoltarea acesteia, odată ce ieșim din această criză”, adaugă ministrul.
”De asemenea, este important ca fiecare să ne facem responsabil treaba acolo unde suntem. Ca ministru al Educației și Cercetării, cred că viitorul României este în forma unei societăți bazate pe cunoaștere. De aceea, misiunea mea este să mă asigur că cercetarea științifică produce adecvat cunoaștere, iar educația o diseminează eficient, astfel încât utilizarea acesteia să aducă bunăstare tuturor românilor. Acest lucru se poate face astăzi doar în ecosisteme educaționale și de știință complexe și funcționale. Ecosistemul educațional eficient înseamnă centrarea pe elevi/studenți (pe cei care învață, în general) a cadrelor didactice (și a personalului adiacent), ca vectori principali ai educației, cu implicarea părinților (în cazul elevilor) și cu susținerea autorităților locale/naționale și a mediului socioeconomic, având ca scop final co-crearea competențelor pentru viață. Ecosistemul de CDI înseamnă centrarea resurselor pe generarea cunoașterii, cu impact teoretic și/sau practic, demers în care cercetătorii, ca actori principali, sunt în parteneriat cu educația-cultura, industria-economia și societatea în general (inclusiv diverse autorități). Dar dincolo de misiunea ca ministru, acest demers este și o datorie față de generațiile care au creat această țară, față de generațiile care trăiesc astăzi și față de generațiile care vor veni”, mai spune Daniel David.
Mesajul integral poate fi citit aici.
”Patriot ești când pui bine cratima” – mesaj de Ziua Națională al prof. Marcel Bartic