fbpx

FEPAL: Ministerul a promis că, în contextul valului 5, nu va mai fi luată o vacanță forțată

foto: dreamstime.com/stock-photo-empty-classroom-interior-wooden-desks-chairs

După întâlnirea de astăzi cu reprezentanții Ministerului Educației, FEPAL anunță că oficialii au promis că nu va mai exista o vacanță forțată de situația epidemiologică.

FEPAL precizează, însă, că Ministerul nu a menționat alte măsuri adiționale pentru stabilizarea și accesibilizarea învățării online. 

Comunicatul dat publicității de FEPAL:

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBc), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor din București și Ilfov(AEBI), Asociația Elevilor din Maramureș (AEM), Federația Părinților și Aparținătorilor Legali (Fepal) și Grupul Civic “Părinții cer schimbare” solicită luarea unor măsuri ferme pentru redresarea Educației și critică discursul populist al reprezentanților Ministerului.

Luni, 3 ianuarie, reprezentanții elevilor și părinților au fost prezenți în fața Ministerului Educației cu sorcove din crengi de brad, împodobite cu mesaje referitoare la problemele arzătoare din Educație. Aceștia au fost întâmpinați de secretarii de stat ai Ministerului și unul dintre consilierii Ministrului, cu care au purtat un dialog în incinta instituției.

Pe durata convorbirii, Ministerul nu și-a asumat măsuri concrete, precizând referitor la multiplele probleme semnalate că acestea pot fi rezolvate doar în timp, în ciuda faptului că ele au fost în mod repetat aduse în atenția autorităților de reprezentanții societății civile în ultimii doi ani. Spre exemplu, problema planurilor cadru persistă încă din anul 2016, când tot Sorin Cîmpeanu era Ministru.

De asemenea, la nivelul problemei transportului elevilor răspunsul autorităților a fost unul sumar, domnul secretar de stat Sorin Ion precizând că trebuie să discute întâi cu Direcția economică, în  ciuda faptului că au fost anterior trimise numeroase adrese cu referire la subiect, fără a primi însă vreun răspuns.

Referitor la școala online, Ministerul a promis că, în contextul valului 5, nu va mai fi luată o vacanță forțată, fără a preciza însă alte măsuri adiționale pentru stabilizarea și accesibilizarea învățării online. Scuza invocată de funcționari a fost faptul că astfel de probleme „nu pot fi rezolvate peste noapte”. Având în vedere faptul că această situație persistă de 2 ani, este de neînțeles răspunsul oficialilor.

Apreciem deschiderea Ministerului către abordarea acestor subiecte, însă considerăm necesară purtarea unui dialog constructiv, asumat politic, fără remarci populiste. Considerăm discuția de astăzi ca fiind inutilă, în lipsa asumării unor căi de acțiune coerente și eficiente.

Solicităm așadar Ministerului Educației luarea unor măsuri concrete și urgente pentru stabilizarea școlii online, asigurarea de la bugetul de stat a transportului gratuit al elevilor și începerea fără întârziere a demersurilor necesare în vederea eficientizării testării elevilor.

Societatea civilă își exprimă intenția de a urmări cu atenție sporită activitatea Ministerului Educației în 2022, în interesul superior al copilului.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.