fbpx

EXCLUSIV Evaluarea standardizată va fi pilotată pentru gimnaziu, la matematică, limba română și muzică

Evaluarea standardizată va fi pilotată de Ministerul Educației la clasele de gimnaziu începând cu anul școlar 2022-2023, a anunțat Radu Szekely, consilier al ministrului Educației, la webinarul Lecția Deschisă – ”Evaluare de nota 10”, organizat de Educație Privată, în parteneriat cu HP România.

Declarații făcute de Radu Szekely, în cadrul webinarului:

”Ministerul Educației ia în considerare acest tip de instrumente. Ce încearcă acum Centrul Național de Evaluare este să elaboreze niște standarde pentru câteva discipline, din informațiile mele, română, matematică și muzică. O să mă întrebați, probabil, de ce și muzică, Pentru a vedea cum abordăm și acea parte mai puțin tehnică a evaluării într-un standard. Adică acolo unde este vorba despre creativitate și talent, mai degrabă decât despre o chestiune foarte concretă, care poate fi măsurată, inclusiv digital.

Din perspectiva evaluării la nivel de sistem de învățământ, avem niște decalaje prea mari între evaluări, niște diferențe prea mari între evaluări, care pot crea situații de inechitate. în rândul absolvenților. Avem nevoie de o evaluare predictivă și sumativă în fiecare an

Sunt perfect de acord că trebuie să existe instrumente de evaluare standardizată, care să plaseze fiecare elev la un anumit moment al parcursului său educațional, comparativ cu niște standarde care trebuie întâi dezvoltate.

Sper să le avem cât se poate de curând pe română și matematică, disciplinele de examen pentru Evaluarea Națională.

Cu privire la orizontul de timp, aș vrea să spun că vor fi pilotate în anul școlar viitor, însă nu îmi place să promit lucruri de care nu sunt absolut sigur. Intenția asta este, să fie elaborate până în vară și să fie pilotate în anul școlar următor, într-o serie de școli, pentru a vedea dacă funcționează. Sunt elaborate pe gimnaziu deocamdată, pentru că acolo avem și planurile-cadru noi, și curriculumul nou.”

Contactat, astăzi, de Educație Privată, Radu Szekely a oferit și amănunte suplimentare despre pilotarea testării standardizate: 

”Pentru clasa a cincea se lucrează la standarde de evaluare pentru română, mate, muzica.

Apoi, vor fi elaborate cele pentru clasa a șasea. Atunci când elevii de clasa a cincea vor trece în clasa a șasea, vor continua cu evaluarea standardizată. Există două variante de lucru pentru implementarea pilotării: fie la nivel de 2-3 județe sau într-un număr de școli din toate județele.
Ce va însemna ea concret: profesorul va trebui să dea notele în funcție de standarde dezvoltate pentru competențele respectivei materiil. Evaluările standardizate vor fi putea să fie utilizate  la teze, lucrări de control și proiecte. adică la evaluările de etapă.”
Intervenția lui Radu Szekely în webinarul ”Lecția Deschisă – Evaluare de nota 10” poate fi urmărită aici, de la minutul 1:23:45.

1 comment

«

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.