fbpx

Cum să transformi drumurile cu mașina în amintiri minunate pentru copilul tău

Photo 136015378 © Soloway | Dreamstime.com

Călătoriile cu mașina pot părea, în cel mai bun caz, o necesitate, iar, în cel mai rău, o corvoadă. Infrastructura nu e cea mai prietenoasă, copiii se pot plictisi repede, iar, după câteva ore de drum, de multe ori ajungem absolut epuizați la destinație.

La fel ca în multe alte situații, însă, lucrurile vor sta cu totul altfel, dacă schimbăm felul în care le abordăm. De ce să plecăm de la premisa că o călătorie de câteva sute de kilometri înseamnă, automat, nervi și plictiseală? De ce să nu ne gândim la ea ca la o ocazie de a crea amintiri minunate pentru copilul nostru? Logica pozitivă devine un adevărat ”combustibil” care ne ajută să transformăm și cel mai banal drum într-o experiență memorabilă.

Iată și un al doilea argument să faci acest lucru: o călătorie în familie îți va oferi ocazia de a lua o pauză de la toate grijile tale zilnice. Îți permite să uiți de muncă, școală sau orice altceva care te stresează și să te concentrezi pe pur și simplu să te distrezi cu familia ta. În plus, atunci când ești relaxat, este mult mai ușor să fii implicat și prezent în acest moment, ceea ce înseamnă că te-ai putea bucura de compania celorlalți.

Iată și câteva idei de jocuri care vor aduce veselia și buna dispoziție în mașina familiei voastre:

”Jocul filmelor”

Dacă în familia ta există mai mulți cinefili, acest joc este o idee excelentă.

Regulile:

  • Jocul începe când cineva spune numele unui actor/al unei actrițe
  • Următoarea persoană trebuie să spună un film în care respectivul/respectiva a jucat
  • Următoarea persoană trebuie să menționeze un alt actor/actriță din acel film
  • Când cineva greșește, trebuie să stea deoparte în runda următoare

Exemplu:

  • Elijah Wood – Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring –  Sean Astin – Rudy

 

”Ai auzit că…”

Un joc care se joacă în perechi și testează cunoștințele generale din orice domeniu vi se pare interesant.

Regulile:

  • Miza este ca fiecare jucător să își păcălească adversarul
  • Începi prin a întreba: „Ai auzit că s-a întâmplat _______?”
  • Adversarul tău poate spune fie „Nu s-a întâmplat”, fie „Spune-mi mai multe”.
  • Dacă ghicește corect că nu sa întâmplat, adversarul primește două puncte
  • Dacă greșește în afirmația că nu s-a întâmplat, pierde un punct și adversarul câștigă două în plus

 

”În timp ce tu dormeai”

Dacă ai niște pasageri mai somnoroși în mașină, cu siguranță ar trebui să încerci acest joc. Iată și regulile:

În primul rând, trebuie să așteptați momentul în care un pasager adoarme

  • După cinci minute de somn, ceilalți încep să creeze o poveste despre ce s-a întâmplat în timpul somnului
  • Fiecare persoană adaugă pe rând elemente la poveste
  • Odată ce pasagerul se trezește, trebuie să-l faceți să creadă povestea
  • Dacă păcăliți cu succes somnorosul, fiecare povestitor câștigă trei puncte sau orice alt premiu pe care îl stabiliți

Sursă foto: https://www.dreamstime.com/cheerful-young-traditional-family-has-long-auto-journey-singing-aloud-favorite-song-together-safety-riding-car-concept-image136015378

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.